Garda Forestieră Suceava a depistat alte tăieri ilegale de arbori pe raza pădurilor proprietate privată pe raza comunei Udeşti, unele comise imediat după plecarea delegaţilor care au efectuat primele controale.
Şeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, a declarat, vineri, că în continuarea acţiunii de patrulare desfăşurate pe raza pădurilor proprietate privată din comuna Udeşti, au fost identificate din nou tăieri ilegale de arbori, unele care au fost comise joi, chiar imediat după plecarea din zonă a delegaţilor care au efectuat primele controale.
Astfel, în plus faţă de constatările din ziua de joi, despre care „Crai nou” v-a relatat, s-a mai constatat tăierea a încă 21 de arbori de mari dimensiuni, cu un volum total de 58 mc şi o valoare de peste 30.600 lei.
„Fapta respectivă constituie contravenţie, chiar dacă s-ar constata că a fost săvârşită de proprietarul pădurii respective. Un volum de circa 10 mc de materiale lemnoase se afla încă la cioată şi a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Dolhasca” a spus Găşpărel.
El a menţionat că în zona pădurilor respective, în care nu este asigurată paza pădurii prin ocoale silvice, au existat constant tăieri ilegale şi conflicte între proprietari şi hoţii de pădure.
„Asigurarea pazei pădurilor prin structuri autorizate, obligatorie pentru tot fondul forestier naţional, este singura măsură eficientă de gestionare durabilă a pădurilor respective. Costul serviciilor de pază, chiar dacă ar fi achitat de către proprietar, este mult mai mic decât pagubele produse prin furtul masei lemnoase” a explicat Găşpărel.
El subliniază că în cazul prezentat valoarea masei lemnoase vândute ca lemn de foc este mult mai mică decât cea pe care ar fi achitat-o ocolul silvic în cazul în care paza era asigurată prin contract. (N.B.)
























Comentarii