„Portretul”

Prima producţie din acest an a Teatrului Municipal Matei Vişniec a avut premiera duminică seara.

„Portretul” de Slawomir Mrozek, regizat de Diana Udrea, traducere şi adaptare Stan Velea, scenografia şi light design Sebastian Raţiu, avându-i în distribuţie pe Horia Andrei Butnaru, Răzvan Bănuţ şi Delu Lucaci – a marcat prima întâlnire a publicului sucevean cu dramaturgul polonez. O întâlnire interesantă şi deloc de neglijat, textul fiind o bijuterie care invită la (re)descoperirea operei lui Slawomir Mrozek. Este o întâlnire interesantă şi din perspectiva regiei, Diana Udrea construind un spectacol cu o atmosferă suprarealistă, în care personajele se conturează strat cu strat, ca într-un tablou în care lumina este pensula care dă detaliul, care conturează sau ascunde. Scenografia minimalistă şi light designul sunt elemente de rezistenţă ale spectacolului, care punctează cu o eficienţă maximă momentele de dramatism şi care îi oferă din punct de vedere estetic tuşe subtile, dar esenţiale în dinamica vizuală. Ca un colaj, medalioane de lumină fac pe rând, din fiecare personaj, povestitor. Spectatorul devine direct implicat, i se vorbeşte direct, i se explică, i se justifică.

„Portretul” vorbeşte despre modul distructiv în care au fost afectaţi oamenii de regimul totalitarist, indiferent de poziţia pro sau contra pe care şi-au asumat-o faţă de acesta. Portretul este acolo şi se joacă cu mintea şi viaţa personajelor. Un denunţ, o condamnare, o amnistie – peste toate planează remuşcările. Conflictul interior al lui Bartodziej (Horia Andrei Butnaru), întreţinut de spiritul lui Anatol (Răzvan Bănuţ), eliberarea lui Anatol şi căutarea lui Bartodziej de a ispăşi o pedeapsă pe măsura trădării.

„Portretul e acolo. Chiar când nu se vede, el există şi se uită la noi. A fost şi va fi. Zâmbitor. Şi are dreptate că zâmbeşte. El e în noi, în tine ca şi în mine. Amândoi suntem opera lui. Indiferent dacă e de dreapta sau de stânga, dacă am fost sau pentru, sau împotriva lui, ne-a condus întotdeauna, mereu a fost în centrul problemelor noastre.” (Anatol)

Personajele principale sunt bine conturate, iar relaţia dintre Bartodziej şi spiritul lui Anatol este solid construită, aproape materială, sunt organic şi indisolubil legaţi. Apariţia Oktawiei (Delu Lucaci) şi interacţiunile ei cu Bartodziej, în schimb, sunt schematice, superficiale, personajul neavând aceeaşi greutate şi fineţe în definire.

Să fi fost căutată această alegere, să fi fost intenţionat ales contrastul puternic dintre Oktawia, personaj prea puţin aprofundat şi celelalte personaje, pentru a sublinia diferenţa dintre conflictul interior puternic, opresiv şi realitatea imediată, pe care Bartodziej pare să o refuze, care nu prezintă interes?

Din momentul în care îşi face intrarea, spiritul lui Anatol domină scena, e peste tot şi îmbină cu succes elemente de comic şi dramatic, Răzvan Bănuţ conturează bine demarcaţia dintre personajul spiritul lui Anatol care îl bântuie pe Bartodziej şi Anatol cel eliberat din puşcărie.

Bartodziej şi Anatol, personajele lui Mrozek, nu sunt personalităţi marcante, nu au idealuri înalte. Bartodziej are doar remuşcarile trădării şi nu este dispus să renunţe la ele, asta îl defineşte. Anatol este un condamnat politic, fără o idee clară. Ambii sunt marcaţi de portretul tiranului care le-a dat un sens vieţii.

Făcând abstracţie de unele abuzuri sonore (începând cu repetiţiile onomatopeice ale Spiritului Anatol, care ar fi trebuit să dea senzaţia de duh, de stafie care bântuie şi care au fost folosite în exces şi aduc mult cu o reclamă odioasă de prin anii ’90, ceea ce face ca atmosfera să fie puţin destrămată, şi continuând cu repetiţiile bubuitoare ale tunetului la fiecare mişcare de baston/ baghetă a aceluiaşi spirit, împletite cu mici nesincronizări tehnice, care mută atenţia spectatorului de la replică la instinctul de a-ţi proteja urechile şi a trece mai repede peste momentul respectiv), de micile probleme de nesincronizare în mişcări, atunci când coregrafia pare să impună o geometrie a deplasării, „Portretul” este un spectacol interesant, care trebuie văzut cel puţin o dată.

Aşadar, pe 26 februarie, aveţi ocazia să (re)vedeţi „Portretul” la Teatrul Municipal Matei Vişniec.