Grăniceşti – cântece şi rapsozi

 Comuna Grăniceşti, prezentă într-un document din vremea lui Ştefan cel Mare, datat 15 martie 1490 (6998), constituită din satele Dumbrava (Găureni), Iacobeşti, Slobozia, Româneşti şi Gura Solcii, este o localitate românească bine conservată etnic, cu vechi rădăcini maramureşene, geografic situată în zona etnografică Siret. În Grăniceşti sunt păstrate încă numeroase case tradiţionale, o limbă limpede, fără împrumuturi străine, un port specific locului şi un număr de datini din vechime. Despre tezaurul complex al satului stau la dispoziţie informaţiile adunate în monografia „Grăniceşti, un sat sub pecete domnească”, Ed. Timpul, Iaşi, 2014, 932 p.

În cadrul acestei succinte prezentări subliniem numele celor care au moştenit şi perpetuat mesajele spirituale ale lumii rurale de aici.

Împătimiţi de cântec şi joc, rostitori de oraţii nupţiale şi strigături, dar şi fluieraşi iscusiţi au fost Arhip Prelipcean, fiul său Gheorghe şi Arhip Grămadă, iar meşter de strune, cu un ascendent străvechi, Ilarion Moloci, Ion Ţibu. Moştenirea acestora a fost valorificată de prof. Ştefan Ionel Agrigoroaie, instructor tenace şi coregraf de vocaţie, datorită căruia s-au desfăşurat în scenă, ani de-a rândul, „Trei generaţii” de dansatori, munca sa în echipă fiind răsplătită de numeroase diplome şi trofee (v. op. cit. p.407-409).

Arhip Grămadă (Cozmei), (n. 1926 – m. 2016), o fire exuberantă, în permanent dialog cu tinerii, dansator înfocat, petrecăreţ şi iubăreţ, dar şi gospodar de frunte alături de Zenovia, şi-a rânduit bine casa, pe fiii Elisabeta, Toader, Nicolae, cantor bisericesc şi Gheorghe. Zenovia a fost fiica pălimarului bătrân – un sfânt al satului – Toader Clipa (v. op. cit. p. 359 – 360). Reprezentant al grupului de veterani de la Grăniceşti în plan folcloric, Arhip Grămadă a preluat oraţii, cântece de Crăciun şi de Anul nou de la bătrânii satului. A cântat alături de Arhip Prelipcean, şi după retragerea acestuia i-a continuat vornicia. În casa lui, până în ultimul an al vieţuirii pământeşti, „Steaua în patru spice” s-a auzit la fereastra luminată, colindătorii fiind întotdeauna frumos omeniţi, aşezaţi pe scaunele orânduite în jurul său. Se bucura, cânta şi lăcrima, binecuvântându-i pe toţi şi mulţumind lui Dumnezeu pentru fiecare an adăugat la numărătoarea zilelor.

Ion Ţibu (1933 – 2017), ultimul lăutar autentic din zona etnografică Siret, beneficiind de câteva înregistrări antologate în culegeri de specialitate, a fost remarcat de către folcloriştii şi muzicologii P. Dalion, G. Sârbu, Aurelian Ciornei, Florin Bucescu, Şt. Agrigoroaie, C. Irimie şi Călin Brăteanu. Dispariţia „greierului satului” a întristat întreaga obşte. Nopţile fermecate de înstelarea colindelor sunt tot mai cenuşii, buna dispoziţie, veselia cântătorilor la ferestre sunt ştirbite de absenţa pitorescului Ionicuţă. De la o casă la alta însoţind colindătorii, nu era gospodar să nu-l cheme peste prag să-l cinstească ca pe întâiul dintre vestitori (v. op. cit. p. 838-841).

Arhip Prelipcean (15.08. 1908 – 4 sept. 1993), născut la Horodnic, fiul lui Grigore, zis Mondilă (1870-1951) a fost înfiat de la şase ani de către un cumătru al tatălui său, Gheorghe a lui Vasile din Grăniceşti, care neavând copii, văzându-l pe Arhip cu ocazia unui hram la Horodnic i-a făcut promisiunea că îl va face succesor pe o avere prosperă, în zona unde azi are casa fiul rapsodului, Doru Prelipcean. Grigore s-a căsătorit cu Aftira, fiica lui Vasile Buliga. Din această pereche s-au născut Arhip, Ilie, Elisabeta, Rachira, Maria şi Palaghia, plecată în 1918 în America. Arhip a absolvit şapte clase la şcoala din sat, fiind nelipsit ca flăcău de la şezători, clăci şi hore, bucurându-se de anturajul unui oarecare Vartolomeu, hazliu tocmitor de anecdote şi stihuri umoristice.

În această perioadă memoria sa înmagazinează folclorul oral, zicători, cimilituri, oraţii, ritualuri tradiţionale. Fiind un spirit jovial, sătenii îl solicitau la evenimentele lor. Ajunsese vătăjel şi începuse să compună urături şi oraţii de nuntă. Curând a suit toate treptele trebuitoare unui conducător de ceremonii: urător, vătaf, vornic, staroste. A compus o urare „la schimburi” care se făcea cu trei zile înainte de nuntă, sâmbăta şi în ziua ceremoniei. A învăţat „închinarea” dintr-o carte veche, relatează fiul său Gheorghe, fluieraş, acordeonist şi urător, azi vieţuitor octogenar la Grăniceşti. Cândva, Arhip sosi din piaţa Rădăuţilor cu trei fluiere, unul pentru el, unul pentru Gheorghe, şi unul pentru Marcel. Arhip cânta demult – Gheorghe aşa şi-l aminteşte din copilărie. Cânta la trişcă, deprinzând sunetele după auz stând în preajma bătrânului Ţurcanel, care cânta mai ales duminica după-amiază până seara. Cântarea avea mare preţ când lăutarii erau Titirez-Milogu la cobză, Moscaliuc-Franţ la dobă, ţinând hangul unei viori. „Tata Arhip, spune Gheorghe, se rezema de fântână şi cânta de răsuna lunca. Oamenii ziceau: iar cântă Mondilă, mâine plouă. Cânta şi din frunză de răchită. La fel cânta şi Toader Butucel, zis Palameţ. Cântam şi ne armonizam bine toţi trei. Tata cânta şi vocal la anumite ocazii, dar de cele mai multe ori doar singur, cu fluierul, la clăci ori şezători. Când au apărut fanfarele şi instrumentele de orchestră, fluierele nu mai aveau căutare; tata îmbătrânise şi cânta rar, rostind doar oraţii la nunţile care încă nu s-au domnit”. Gheorghe, urmaşul rapsodului Arhip Prelipcean, îşi aminteşte că „în acel timp cobora de la Călineşti-Enache Ioan Maidan, care cânta la un fluier lung şi gros. Din drag de cântare venea la tata şi toţi trei cântam pe nerăsuflate”. L-am cunoscut pe Maidan la bătrâneţe – un ţăran înalt, ciolănos, în strai alb, neîmpodobit, cu o privire albastră, tulbure, cu mustaţă retezată. Rostea cutremurător – ca un profet vestitor de prefaceri mari în cetate – Crezul şi Psalmul 50, îngenuncheat înaintea altarului. Îl luam la casa parohială, la o gustare şi o gură de vin. De câte ori îl zărea Crina, fetiţa mea, striga cu glas zglobiu: iar vine Moş Crăciun! Îmi pare rău că nu am ştiut atunci că moş Maidan a doinit şi horit pe fluier. Nu mi-a spus nimeni, nici prietenul său Ioan Chiţan a lui Negri, cel mai bun cantor de la Grăniceşti, şi el oarecând viorist alături de Ion Ţibu şi Anton Lazurcă.

Ce cântau aceşti oameni? Cântau Fusul, Fudula, Boica, Trilişeştiul, Ciobănaşul, Şapte paşi sau Drumul dracului, Raţa, Coasa, Trandafirul, Ilenuţa, Ciofu, Polobocu’, Creţişoara, Pădureţul, Alunelul, Sârba fluierată, Hora Cernăuţului, dar şi Patru mere-ntr-o basma, Tudoriţa. Arhip Prelipcean, spune Gheorghe, transmitea cântecul şi „printr-un fluierat frumos”. Între 1957-1960 a condus Căminul cultural, modic plătit de primărie. A organizat formaţii tradiţionale, jocul duminical, într-o entuziastă colaborare cu Constantin Solovăstru, renumit şef de fanfară, născut la Iaslovăţ şi, prin căsătorie, statornicit în modestul sat Gura Solcii. Costică trompetistul avea în formaţie două viori, două trompete, un trombon şi o tobă. Cântăreţii erau aduşi şi duşi cu căruţele ori săniile în satele care îi solicitau la hore, nunţi şi alte ocazii. În vremea rapsodului Arhip Prelipcean în scena Căminului erau montate şi piese de teatru. S-au jucat „Paguba în ciuperci”, „Scrisoarea a III-a” ş.a. Actorii populari au fost: Gh. Butucel – Huzdup, Gh. Grămadă – Zespea, T. Moroşan – Talchic, Ioan (Ticu) Flutur, Gr. Clipa – Serafim. Acestora li s-au adăugat doamnele de la şcoala în care se făceau repetiţiile: dna Vlonga, Lita Racolţea, Rodica Palievici, Silvia Prelipcean, Camelia Filip ş.a. Spectacolele au fost consemnate în ziar, formaţia cutreierând localităţile Dorneşti, Calafindeşti, Bălcăuţi, Româneşti, Casa de Cultură Rădăuţi.

După 1960, direcţiunea Căminului cultural din sat a fost preluată de profesorii şcolii. Gheorghe s-a retras din grupul de dansatori, iar Arhip şi-a continuat activitatea ca îndrumător. Şi ca să nu lase de izbelişte zestrea, să i se perpetueze truda şi să nu aibă hodină cântecul, înainte de a-şi depune fluierele în rastel, prin ’57, i-a făcut lui Gheorghe o neuitată surpriză: îl ia pe Gheorghe în târg la Rădăuţi – asta înainte de a fi chemat fiul la oaste –, se opreşte înaintea unui vânzător de cai, vede o iapă care avea preţul de 4000 lei, apoi se opreşte înaintea unei vitrine cu instrumente muzicale, unde sta neclintit un acordeon mare, roşu, cu patru registre şi 60 de başi. Îi zice: ăsta face 4200 de lei, alege ce vrei, iapa ori acordeonul! „Îmi plăceau amândouă, îşi aminteşte surâzător Gheorghe, dar m-am oprit la acordeon. Am învăţat sunetele după fluier. Am învăţat repede câteva piese şi am luat câteva ore de muzică la Casa de cultură din Rădăuţi. După armată am cântat în formaţia lui Ion Ţibu – tata era implicat în programul celor «Trei generaţii». Eu cântam la acordeon, Ţibu la vioară, D. Sauciuc (Franţ), la dobă.. La repetiţii erau elevi, până în clasa a VIII-a; între cei bătrâni erau Aurel Clipa, T. Boiciuc – Dudu, Vasile Teodorovici – Tănase, Gavril Moroşan – Pricochioi, care jucau cu nevestele lor, cu cadre didactice ori cu fetele satului”.

Doru Prelipcean, frate cu Viorica, mezin al lui Gheorghe, cel mai bun meşter sobar din Bucovina, priceput la tot felul de lucruri, e foarte mândru de moşul Arhip. Şi-a înălţat casă nouă pe temelia casei bătrâne, îi păstrează veşmintele de vornic, pălăriile şi chimirul şi, mai presus de orice, fluierul de alamă sclipitoare din găurile căruia, la asfinţitul zilei, când se ostoaie frunzişul luncii, parcă fumegă şipote de cântec moale, străveziu ca fumegarea tămâiei din căţuie. Aceste silabisiri numai de el auzite sunt mărgăritarele casei, precum ochii pruncilor în jurul mamei lor, odraslă de pădurar, cheia şi lăcata vetrei lui.

Aproape toţi cei evocaţi sunt sub glie, şi Mondilă, şi Cozmei, şi Lazurcă şi Maidan, şi Solovăstru, şi scripcarul Ţibu pe care parcă-l văd trecând pe sub ulucele casei parohiale cu lăuta dosită în lâna cojocului. Îmi bătea în geam, bucuros că mă arătam în fereastră. Îşi potrivea vioara sub bărbie şi până a înfiripa cântec îmi zicea cu sfială: „Să nu fie cu supărare, nu vreau nimic, am venit doar să vă fac o frumuseţe…”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!