Respect şi caldă recunoştinţă din partea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Filiala Suceava, pentru cel care a fost general în rezervă MIHAI GH. FILIP, fost preşedinte al asociaţiei.
Gândurile şi sentimentele noastre se îndreaptă către familia sa, căreia îi transmitem condoleanţe şi în acelaşi timp un îndemn la mândrie. Toţi am avut aproape un om şi un profesionist dedicat trup şi suflet muncii şi celor împreună cu care a făcut istorie, fie ca director al Şcolii Nr.1 Suceava, pe care a slujit-o în această calitate 20 de ani, fie ca vicepreşedinte, apoi ca preşedinte al ANVR Suceava, în cadrul căreia a activat 28 de ani.
Generalul în rezervă Mihai Filip a fost aproape de veteranii Sucevei cu aceeaşi ardoare cu care şi-a apărat ţara pe front, crezând cu toată fiinţa în viitorul ei drept şi frumos. Ca ofiţer de infanterie, în război, a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, dar o medalie pentru „Demnitate” i s-ar cuveni pentru tot restul vieţii sale ca profesor, director de şcoală şi veteran apărând drepturile veteranilor.
Om corect, echilibrat, inteligent şi lucid până la capătul venerabilităţii celor 95 de ani, a fost un exemplu pentru noi toţi, întru patriotism, cinste şi solidaritate de castă. Casta celor dedicaţi, care-şi respectă semenii ca pe ei înşişi, a celor care sfinţesc locul în care muncesc, pentru că o fac cinstit şi din toată inima.
Vă salutăm, domnule general! Odihniţi-vă în pace!



























Comentarii