Patinoarul Artificial Areni găzduieşte, în premieră, în zilele de joi şi vineri, 20 şi 21 decembrie a.c., o acţiune caritabilă pentru ajutorarea unor copii orfani.
Marian Andronache, viceprimar al municipiului Suceava, a declarat că acţiunea este organizată de un grup de iniţiativă din diaspora, sub genericul „Zilele Diasporei”, iar între orele 15 şi 20 accesul pe patinoar este gratuit.
„E o iniţiativă de toată lauda” a spus viceprimarul Marian Andronache.
Potrivit lui, organizatorii evenimentului îi aşteaptă pe suceveni cu un program artistic susţinut de Adina, Mido, DjMc Jacky, dar şi cu mascote şi cu un meci demonstrativ de hochei.
Fondurile strânse în urma acestei acţiuni vor fi folosite pentru a organiza duminică, pe 23 decembrie a.c., o excursie la Gura Humorului pentru 75 de copii orfani de la Centrul „Speranţa” din Suceava. De asemenea, în cadrul acţiunii se va organiza o colectă de alimente, dulciuri, haine şi jucării, ce vor fi donate copiilor bolnavi de la Spitalul de Oncologie din Iaşi, precum şi unor familii nevoiaşe. (M.T.)
























Comentarii