Din iniţiativa Filialei Rădăuţi a Uniunii Ucrainenilor din România (Vasile Parcaru – preşedinte şi Marin Pesclevei – secretar) s-a sărbătorit „Ziua Minorităţilor Naţionale”. Ei au contactat reprezentanţii celorlalte minorităţi din Rădăuţi şi din localităţile învecinate, ba chiar şi din Paltinu, pentru a organiza această manifestare culturală. Au răspuns prezent reprezentanţii minorităţii ruşilor ucraineni, evreilor, rromilor, turcilor, care au trimis la Rădăuţi formaţii folclorice şi interpreţi individuali. Ei s-au reunit sub cupola casei de cultură din Rădăuţi, care le-a asigurat condiţii optime pentru desfăşurarea acestui adevărat festival – adică sala încălzită, instalaţie de sonorizare, fulgi de nea de diferite dimensiuni, amintind spectatorilor de anotimpul în care ne aflăm. Organizatorii au afişat deasupra scenei şi un banner. Pe acesta erau desenate drapelele României şi ale Ucrainei, precum şi înscrisul „Ziua Minorităţilor Româneşti”, în limbile română şi ucraineană. Iar în dreapta scenei trona un frumos brad de Crăciun, împodobit foarte frumos. În sală erau foarte mulţi copii de diferite vârste, tineret şi maturi.
Pe scenă au urcat întâi reprezentanţii etniilor menţionate mai sus, plus viceprimarul Primăriei Rădăuţi, dl Bogdan Loghin, Mihai Mihăiescu, consilierul prefectului. Cuvântul de bun venit a fost rostit de Vasile Pascaru, preşedintele filialei. Toţi ceilalţi au rostit alocuţiuni prin care au mulţumit organizatorilor pentru invitaţie şi au urat tuturor un an nou şi fericit. În plus, au lăudat colaborarea care există dintotdeauna între etniile din această parte a Bucovinei cu populaţia majoritară.
Manifestarea a fost deschisă de Ansamblul „Cervona Kalena” din Negostina, instruit de Valentin Leonte. Spectatorii au apreciat, prin aplauze, uneori ritmate, evoluţia acestora, costumaţia deosebită, specifică, iar colinda a fost în limba română.
Au urmat doi tineri trimişi de Filiala Milişăuţi. O fată şi un băiat, Diana Voiasciuc şi Cosmin Hîj (ce pereche frumoasă !) au interpretat, în duet, două melodii. Fata era îmbrăcată într-un superb costum popular ucrainean. Avea şi de ce radia dna Brânduşa Peslar, director al Casei de Cultură, care este şi instructorul lor.
Etnia poloneză a fost reprezentată de un ansamblu din comuna Baineţ, condus şi instruit de dna Ionuţă Mairela, directorul şcolii. Copiii, de la cei doi prichindei din primul rând, şi până la cei din clasa a VII-a, care formau acest ansamblu, erau îmbrăcaţi în foarte frumoase costume ale etniei poloneze. Au adus în faţa spectatorilor o superbă seară de Crăciun prin cântecele şi poeziile prezentate. Am remarcat dicţia lor perfectă în limba poloneză şi română. Iar solista Iuliana Pelcear, din clasa a VII-a, a încântat publicul. Cele patru colinde, interpretate în limba poloneză, au fost pe ritmuri diferite, încântând publicul cu ritmul antrenant. Şi-au încheiat evoluţia cu cântecul „Crăciun fericit!”, interpretat în limba română.
Deodată scena s-a umplut de copii interpretând un dans ţigănesc într-un ritm ameţitor. Nu trebuie să uităm nici costumele ţigăneşti confecţionate de interpreţi sau la comanda şcolii lor, Şcoala „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuţi. Am reţinut că aceşti copii au fost instruiţi de prof. dr. Daniel Hrenciuc. Meritul dlui profesor este cu atât mai mare cu cât a adus în faţa publicului folclor al unei comunităţi mai puţin cunoscute de public.
A fost binevenită prezenţa pe scena acestei manifestări de excepţie a corului de cameră al CARP „Speranţa” Rădăuţi, pentru că această formaţie, în ultimul timp, este prezentă cam la toate manifestările culturale. Iar cu Filiala Rădăuţi a UUR această formaţie colaborează de mai mulţi ani. Au interpretat cântece ucrainene şi în limba română, fie ele patriotice sau prelucrări corale. Interpretarea a fost la înălţime şi datorită dlui înv. Gheorghe Dascăl, dirijorul formaţiei, care, la cele peste opt decenii de viaţă, conduce şi instruieşte cu vigoare şi competenţă formaţia.
Prof. GH. DOLINSKI
Foto: MIHAI BOICIUC






























Comentarii