(Auto) critică. „Cea mai severă critică la adresa propriei opere: «Dacă ar fi scris-o altul, ar fi fost bună»”. (Ernst Jünger)
Compromis. „Suportăm greu compromisurile fiind obişnuiţi cu filosofia «totul sau nimic» caracteristică băutorului compulsiv. Cu toate acestea, noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că progresul este aproape întotdeauna caracterizat printr-o serie de compromisuri îmbunătăţite.” (AA cofondator, Bill W., 1959)
Depresie. „Depresia este un dar oferit omului pentru a se gândi la propria persoană.” (Mihail Litvak)
Duşman. „Nu mă supăr când vrea duşmanul, mă supăr când vreau eu” (proverb evreiesc)
Fericiri. „Dacă am vrea să fim fericiţi, ar fi destul de uşor. Noi vrem însă să fim mai fericiţi decât alţii şi acest lucru este totdeauna mai greu fiindcă îi credem cu mult mai fericiţi decât sunt ei în realitate.” (Montesquieu).
Ipohondrie. Ipohondrie, tendinţe sinucigaşe, convulsii, delir, halucinaţii. Simptomele bolii autorului lui Belami. De-a lungul vieţii, Guy de Maupassant a suferit de ipohondrie: îi era foarte frică să nu înnebunească. Din 1884, Maupassant a avut primele crize nervoase şi halucinaţii. Într-o stare de excitare nervoasă extremă, a avut două tentative de suicid (o dată – cu un revolver; a doua – cu ajutorul unui cuţit de hârtie, ambele eşuate). În 1891, scriitorul a fost internat la clinica doctorului Blanche, în Passy, unde a trăit, în stare semiconştientă, până la moarte. Cu ce ne-a molipsit? Cu fiziologismul şi naturalismul (inclusiv, erotic) în literatură. Cu necesitatea de a lupta cu societatea de consum lipsită de suflet.
Literatură. „Literatura detestabil-afrodisiacă a autorilor contemporani de mâna a treia…” (Mircea Eliade)
Ordin. „Reţin fraza lui Ceauşescu, la prelucrarea tezelor din iulie ‘71. Îndrăznise Zaharia Stancu să-i atragă atenţia că «scriitorii nu vor înţelege», la care a primit acest răspuns: «Nu e de înţeles, e de executat!». Chiar: Ce-ar fi de înţeles, când e vorba de nişte directive?!” (Ion Lazu)
Păcat. „Păcatul este nedreptate: cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
Robi. „Înrobitorii ştiu prea bine că atâta vreme cât sclavul cântă libertatea, e împăcat cu robia lui şi nici prin gând nu-i trece să-şi rupă lanţurile.” (Unamuno). Cum aş putea să nu-mi amintesc de culturnicii comunişti pentru care celebrarea „libertăţii” socialiste de către condeieri era o îndrăzneală nu doar permisă, ci şi dezirabilă? (Gheorghe Grigurcu)
Scrisoare. Iată scrisoarea semnată de Cezara Dafinescu la moartea fostului ei soţ, George Motoi. Cei doi au divorţat în 1997, după o căsnicie de 23 de ani. „George. Totul în viaţă vine pe neaşteptate şi aşa se întâmplă până la sfârşitul ei! De George m-am îndrăgostit în anul doi de facultate. Mai întâi, văzându-l în filme! Apoi, destinul a făcut să ne întâlnim şi aievea şi să formăm un cuplu, în viaţă şi mai târziu şi pe scenă. El a fost «Făt-Frumosul» pe care îl aşteaptă orice fată să vină pe un cal alb… Şi, pentru că era mai matur decât mine, în mare parte mi-a modelat cariera cu experienţa lui. Alături de el am învăţat că adevărata inteligenţă este asemenea unui izvor, de-a pururi nou, fermecat, adevărata inteligenţă este mereu copleşită de uimire. Am învăţat de la el că libertatea nu este dreptul de a face ce vrei, ci de a face ceea ce se cuvine. Ea este asumarea unui risc. Înseamnă răspundere, şi de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea. Dar, mai cu seamă, George m-a învăţat că în teatru trebuie să intri pe uşa din faţă. Îi voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat, dar… Sentimentele noastre, chiar şi cele mai puternice, mor… şi te uiţi la femeia care ai fost acum câţiva ani cu indiferenţa şi curiozitatea cu care priveşti o femeie străină. Nu ştiu când şi cum s-a stins dragostea noastră. Destinul nostru atârnă de un gest, de un cuvânt, la început cel mai mic efort este de ajuns să-l ţină în loc, apoi trebuie să pui în mişcare un mecanism gigant. Cum spunea André Maurois în «Climate»: «Bănuielile cuibărite în sufletul cuiva, aşezate în şir ca minele una după alta, nimicesc iubirea prin explozii succesive». O mare dragoste nu reuşeşte să lege de tine fiinţa iubită, dacă nu ştii în acelaşi timp să-i umpli viaţa cu o bogăţie de sentimente mereu reînnoite. Cu George am rămas prietenă. Suntem doi oameni care s-au iubit cândva, au un copil împreună şi nu e vina noastră dacă sentimentele s-au mai schimbat cu trecerea anilor. A-l renega pe George ar însemna să mă reneg pe mine, pentru că într-o perioadă a vieţii mele el a fost ALESUL. Drum bun dragul meu, porneşte cu lumina spre stele şi IARTĂ-MĂ! EU TE-AM IERTAT DE MULT! Cezara“.
Ură. „Între persoane aflate mereu alături, ura şi dragostea sporesc necontenit: în fiecare clipă se găsesc motive de-a se iubi sau a se urî înfocat.” (Balzac)
Whitman. Walt Whitman şi-a scris sub pseudonim o cronică deosebit de favorabilă unuia din volumele sale. Text apărut în 1885, intitulat, cu entuziasm, „S-a născut în sfârşit un bard american”, a cărui caracterizare se înfăţişa astfel: „Solid, mândru, plin de afecţiune, mâncând, bând şi înmulţindu-se, cu hainele bărbăteşti ce-i dau libertate de mişcare, cu chipul bărbos ars de soare…”.
Comentarii