>Una dintre deficienţe este că lucrătorii nu au calificarea necesară > Doar o singură firmă nu a fost amendată
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat în ultimele două trimestre acţiuni de control privind verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă în unităţile de prelucrare primară a lemnului, anunţă instituţia.
Astfel, acţiunea a vizat stabilirea de măsuri pentru reducerea numărului de accidente de muncă grave, mortale şi cu invaliditate din acest domeniu de activitate.
În cadrul acţiunii, în judeţul Suceava s-au desfăşurat controale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la un număr de 17 angajatori care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de prelucrare primară a lemnului, care au un total de 271 lucrători.
„Cu excepţia unui angajator, la ceilalţi s-au identificat un număr de 40 deficienţe. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, inclusiv amenzi în valoare totală de 13.000 lei”, precizează ITM Suceava.
Sursa citată arată că în urma controalelor s-a constatat că lipsesc apărătorile de protecţie la ferăstraiele circulare şi/sau nu sunt construite din două elemente, unul fix şi altul articulat, care urmăreşte grosimea piesei, iar la ferăstraiele circulare, cuţitul divizor nu are forma şi dimensiunile corespunzătoare şi/ sau nu este montat conform tehnologiei de prelucrare faţă de pânza tăietoare.
Mai mult, lucrătorii nu utilizează echipamentul individual de protecţie şi nu s-au efectuat instruiri adecvate în domeniul securităţii şi sănătăţii pentru toţi lucrătorii, care trebuiesc consemnate în fiecare fişă de instruire individuală, dar şi că lucrătorii nu au calificarea necesară, cum ar fi cea de drujbist, sau circularist sau altele asemenea.
























Comentarii