Seară românească de vis

Totul a mers ca la carte în acea seară. Cred că nu exagerez dacă spun că a fost cea mai frumoasă Seară românească de vreo 18 ani încoace. Totul  plecând de la prelegerea magistrală a lui Emi Iavorenciuc care ne-a captivat cu elocinţa, cunoştinţele sale şi felul erudit în care ne-a prezentat Unirea Bucovinei cu Patria Mamă. Emi este modest când spune că s-a întors cu o sută de ani în urmă; de fapt, el este cel care a creat această atmosferă unionistă în care credeau tinerii, şi nu numai, în perioada marilor idealuri, acei nebuni frumoşi, capabili de a-şi da viaţa, de a-şi sacrifica familia şi averea pentru ţara lor. Mulţumesc Emanuel Iavorenciuc! Sunt mândră de tine, de faptul că te-ai format la Colegiul nostru, chiar dacă nu ai fost elevul meu.

Aveam emoţii pentru Delia Sofian. Aşa delicată şi introvertită în sensibilitatea ei, mă gândeam că va renunţa la a recita poezia „Doina” lui Eminescu. E o poezie care trebuie citită, înţeleasă, receptată într-un fel anume dacă nu vrei să cazi în patima urâtă a interpretării xenofobe sau…, Doamne fereşte, antisemite. Dar ea m-a lăsat să tremur ca apoi să mă facă să vibrez cu felul în care a recitat-o. Chapeau, Delia!

Cum poate fi o manifestare de suflet a şcolii noastre făra Corala „Panta rhei? Iar profe-sorul Marian Palade, cu perfecţionismul caracteristic, a scos la lumină alte şi alte voci, alte şi alte colinde, alte şi alte trăiri… Cum poţi să-i spui „mulţumesc” unui asemenea om, fără să te gândeşti că orice şi oricum i-ai spune, tot e prea puţin pentru ceea ce face. Nu ştiu cum ar putea arăta colegiul nostru fără „Panta rhei”. Cine ar mai putea cânta „Mamă Bucovină”?

Apoi au fost muzica şi vocile nemaipomenite. Cum şi-au trăit muzica Diana şi Teodora Seserman, câtă putere în cântecul lor, de unde îşi iau oare cântecele atât de încărcate de istorie şi de trăiri emoţionante? Vocile lor calde şi în acelaşi timp ferme au o vibraţie pe coarda sensibilă a existenţei. Şi dacă mai adaugi şi costumele lor, fiecare cu povestea lui, încărcătura emoţională se dublează.

Sau Mihaela Pohoaţă, cu vocea ei de bucovineancă hotărâtă, cu dulceaţa glasului format pentru a cânta apăsat şi dulce. Sau câtă emoţie poate stârni un copil frumos şi la chip şi la glas atunci când cântă doina de jale sau balada care-ţi mângâie sufletul şi nu mai vrei să se termine cântecul? Aceasta este Ana-Maria Ciornei. Sau felul în care Elisabeta Holban, cu o forţă interioară extraordinară face să ajungă până la noi vibraţii de tonuri şi modulări care te răscolesc?

Dar Anastasia Catargiu şi Evelina Tănase, două voci, perfect armonizate, făcute parcă anume să-ţi pătrundă adânc în suflet şi apoi să rămână acolo să ţi-l mângâie, la nevoie, făcute anume să dea drumul la lacrimi de bucurie, de emoţie, de dragul de a le asculta pe două frumoase cu ochii verzi, dar verzi…?

Diana Adăscăliţei n-ai zice că nu s-a născut pe scenă, că toată viaţa ei de vreo 16 ani n-a făcut altceva decât să cânte, să-şi modeleze vocea-i atât de caldă şi atât de plăcută. Şi mă uitam la Alexandru Gheorghiţă, cu câtă lejaritate şi profesionalism cântă la chitară… De ce am mai avea nevoie de negative când avem copii atât de talentaţi?

Cum ar putea lipsi Raluca Pomohaci? Ea care îşi alcătuieşte cu atâta pricepere repertoriul şi, de fiecare dată, oricât de diferite ar fi piesele, îi ies perfect, pentru că ea simte ceea ce cântă şi trăieşte ceea ce simte.

Nu credeam că mai pot vedea o şezătoare autentică, jucată la ea acasă. Nu, fetele de la XII G au creat un scenariu prea aproape de realitate ca să nu-l consideri veridic. Iar talent…, cu carul. Îi fericesc pe copiii care le vor avea ca dăscăliţe. Superb!

Recitarea lui Luca Crăciun a fost un moment sublim, pentru că tot ce atinge Luca se poleieşte, pentru că el trăieşte în prezent, iar prezentul lui este o sclipire de credinţă, de voinţă, de trăire dusă la maxim şi toate transformate în poezie. Nu poţi delimita cât este poezie, până unde merge ea, sau dacă însuşi Luca este un poem, frumos, sălbatic, plin de mister, de revolte neexprimate şi de experienţe netrăite. Trebuie să-l asculţi, să-l citeşti, să-l înţelegi. Aşa este el. Mă bucur că şi-a găsit loc la Seara românească…

Nu ştiu dacă am lăsat-o pe Emilia Solovăstru la urmă pour la bonne bouche, cum spun francezii, adică laşi la urmă ce-i mai bun. Nu-mi vine să cred că am putut descoperi o asemenea comoară. Am scris în prezentarea spectacolului că este o voce în care Dumnezeu a pus talent, dulceaţă, sensibilitate, modulări sublime, trăire emoţională, putere, vibraţie, încântare… şi, credeţi-mă, nu am greşit cu nimic. Îţi mulţumesc, Emilia, pentru plânsetul României. O voce care nu are nevoie de microfon. Şi nici de prezentare. Se prezintă şi se reprezintă pe sine.

Dacă vă place să auziţi taragotul lui Dumitru Fărcaş şi plânsul lui lin şi dulce, dacă vă place bunul gust manifestat în arta de a combina culorile şi motivele ale poporului român, atunci aţi ratat un moment extraordinar al Serii româneşti: Parada costumului popular din Bucovina.

Mulţumesc din suflet celor trei inimoase bucovinence care au făcut posibilă această paradă: Ruxandra Lăpuşneanu, cea care a creat coregrafia acestei defilări, Cristina Negrea, cea care a citit impecabil aceste prezentări, şi Ecaterina Robu, care a ajutat la bunul mers al repetiţiilor şi mi-a adus un costum de la Botoşana. Vreau să mulţumesc tuturor celor care m-au onorat cu prezenţa lor: foşti (mulţumesc Monica şi Lăcrămioara) şi actuali elevi, părinţi (respect, domnule doctor Valeriu Gavrilovici), bunici, colegi şi tuturor acelora care au făcut posibilă o seară de calitate şi cu un public select.

Mulţumesc Ioan pentru prezentarea impecabilă!

Mulţumesc clasei a X-a C pentru tot efortul lor, pentru râvna şi dragostea pe care au pus-o în acest proiect alături de mine.

Mulţumesc Consiliului Şcolar al elevilor, în special preşedintei Florina Putrea, membrilor Comitetului Executiv, prezenţi la această activitate, pentru sprijinul acordat, pentru faptul că i-au convins pe colegii lor că şi România, şi tradiţiile ei merită respectate. (Nu credeam să-l văd vreodată pe Tără în cămeşă).

Vă mulţumesc, din inimă, pentru bucuria pe care mi-aţi făcut-o de a fi împreună.

La mulţi ani, tuturor românilor, oriunde aţi fi!

FELICIA VRANĂU

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: