Finanţele Publice îşi deschid porţile

> 75 de studenţi de la programele de studiu „Finanţe şi Bănci” şi „Contabilitate şi informatică de gestiune” s-au întâlnit cu specialiştii AJFP şi au văzut, la faţa locului, cum se desfăşoară operaţiunile de trezorerie şi casierie

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a organizat, prin intermediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava Ziua porţilor deschise în mediul universitar.

„De câţiva ani, ANAF desfăşoară sesiuni de educaţie fiscală sub forma unor lecţii deschise în cadrul unităţilor de învăţământ din ciclurile primar şi gimnazial. Complementar acestei activităţi, anul acesta s-a sporit gradul de acces, transparenţă şi interacţiune cu viitorii contribuabili, prin organizarea, la sediul organelor fiscale, a unor evenimente denumite «Ziua porţilor deschise», dedicate mediului preuniversitar şi celui universitar” a declarat Oana Violeta Apetrea, purtător de cuvânt al AJFP Suceava.

Astfel, în derulare sunt acţiuni prin care actualilor şi viitorilor contribuabili li se oferă oportunitatea de a vizita birourile ANAF, astfel încât ei să interacţioneze cu angajaţii instituţiei, să afle mai multe despre modul în care aceasta este structurată şi despre serviciile pe care le prestează.

O asemenea acţiune s-a desfăşurat şi la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, 40 de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, programul de studiu „Finanţe şi Bănci”, anul III, coordonaţi de conf. univ. dr. Florin Boghean, vizitând sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice. Aceştia din urmă au fost urmaţi de 35 de colegi de ai lor, de la programul „Contabilitate şi informatică de gestiune”, anul II. Felicia Strugaru, şeful Biroului „Asistenţă contribuabili”, Mariana Dohotaru, şef-adjunct Administraţie-Colectare şi Ovidiu Gavriliţă, şef-adjunct Administraţie-Inspecţie fiscală, au oferit tinerilor o imagine de ansamblu asupra activităţilor ANAF, iar la nivel operativ a fost prezentat Biroul unic „Trezorerie şi casierie”.

„În acest fel, am dat studenţilor posibilitatea de a afla lucruri noi, aceste acţiuni fiind – în opinia noastră – de natură să contribuie la consolidarea unei conduite fiscale adecvate şi să aibă un aport în formarea tinerilor ca viitori oameni maturi şi responsabili” a subliniat Oana Violeta Apetrea.

Proiectul „Educaţie fiscală în şcoli” urmăreşte educarea viitorilor contribuabili prin explicarea în termeni simpli a sistemului de taxe şi transferuri de plăţi, în scopul creşterii gradului de conformare fiscală.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI