Temperaturile au coborât sub – 20 de grade în judeţul nostru

Cea mai mică temperatură din judeţul Suceava a fost înregistrată în noaptea de vineri spre sâmbătă la Poiana Stampei: -21,2 grade Celsius.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în acelaşi interval, la Suceava cea mai mică temperatură a fost de -15,6 grade Celsius, iar la Rădăuţi, -19,2 grade Celsius.

La ora 8 dimineaţa, vineri, temperatura aerului era de -21 grade Celsius la Poiana Stampei, de -19 grade Celsius la Rădăuţi şi de – 16 grade Celsius la Suceava. La aceeaşi oră, temperatura resimţită în judeţul Suceava era de -22 de grade Celsius la Poiana Stampei, de -16 grade Celsius la Suceava şi de -19 grade Celsius la Rădăuţi.

Stratul de zăpadă măsura sâmbătă dimineaţa 20 de centimetri la Suceava şi 15 centimetri la Rădăuţi.

ANM arată că până luni dimineaţa temperaturile vor continua să fie permanent negative, iar noaptea şi dimineaţa va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în nordul,nord-estul şi centrul ţării, local în sud şi est şi izolat în rest. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI