Spectacol şi o expoziţie la ediţia 2018 a evenimentului „Deschide ochii…! Deschide inima!”

Directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Creţuleac, a informat, într-un comunicat de presă, că instituţia organizează azi, pe 3 decembrie, începând cu ora 13, la Iulius Mall Suceava, cea de a XIII-a ediţie a evenimentului „Deschide ochii…! Deschide inima!”, la care vor participa copii şi persoane adulte cu dizabilităţi din centrele de plasament şi din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică ale DGASPC Suceava.

Nadia Creţuleac a spus că evenimentul include un spectacol în care vedetele vor fi, în principal, persoane cu dizabilităţi, precum şi o expoziţie cu produse realizate de beneficiarii serviciilor sociale.

„Ziua de 3 decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, are ca obiectiv promovarea înţelegerii de opinia publică a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi şi susţinerea demnităţii, a drepturilor şi a bunăstării acestora. Este o ocazie pentru o schimbare de atitudine faţă de aceste persoane, prin eliminarea barierelor în ceea ce priveşte implicarea lor în diverse sfere de activitate. Ca în fiecare an, în cadrul evenimentului, persoanele cu dizabilităţi vor demonstra ceea ce a afirmat celebrul Robert M. Hensel, el însuşi născut cu o dizabilitate, care a spus: «Singura parte care mă defineşte din cuvântul dizabilitate sunt ultimele nouă litere – abilitate», iar mesajul organizatorilor este «Să recunoaştem abilitatea din orice dizabilitate!»” a subliniat Creţuleac.

La eveniment vor participa beneficiari din cadrul Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului Fălticeni, Casei de tip familial „Visătorii” Fundu Moldovei, FARA, CRRN Mitocu Dragomirnei, CRRN „O Nouă Şansă” Todireşti, CRRN Costâna, CRRPH „O Nouă Viaţă” Siret, CRRPH Pojorâta, CRRN Sasca Mica, CRRN Zvoriştea, Clubului „Împreună”.

„Dragi suceveni, sunteţi invitaţi la un eveniment de suflet, pentru care beneficiarii serviciilor noastre s-au pregătit de-a lungul întregului an, au învăţat, au repetat, au lucrat în ateliere produse manuale, care mai de care mai deosebite, realizate din elemente naturale şi atent meşteşugite împreună cu instructorii lor. Vă veţi bucura ochii, sufletul şi inima alături de noi, îi veţi putea încuraja, dărui un zâmbet şi o vorbă bună. Vă aşteptăm cu drag pentru a le spune «La mulţi ani!» de ziua lor, tuturor persoanelor cu dizabilităţi din Suceava, din România şi din lume!” a mai transmis directorul executiv al DGASPC Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI