Trei pasageri răniţi, după ce maşina s-a răsturnat

Luni, în jurul orei 6, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208B, din comuna Udeşti, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din judeţul Botoşani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, scăpând controlul asupra maşinii. Autovehiculul a pătruns pe contrasens, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului, potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a rezultat rănirea a trei pasageri din autoturism, cu vârste cuprinse între 43 şi 63 de ani, toţi din judeţul Botoşani. Aceştia au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar şoferul a fost supus verificării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI