> „Nu reuşim să facem lucrările din cauza lipsei capacităţii de muncă, a specialiştilor, la societăţile care licitează aceste lucrări” a subliniat primarul Ion Lungu
Modul în care se desfăşoară lucrările pe o serie de şantiere de pe raza municipiului Suceava a fost motiv de nemulţumire a conducerii Primăriei, ieri, în şedinţa comandamentului de monitorizare a investiţiilor. La întâlnirea cu reprezentaţii constructorilor au participat atât primarul Ion Lungu, cât şi viceprimarii Lucian Harşovschi şi Marian Adronache.
În condiţiile în care a căzut prima zăpadă, iar o îmbunătăţire radicală a vremii nu poate fi aşteptată, s-a criticat neîncadrarea în termenele contractuale în cazul mai multor intervenţii. Evidenţiate la capitolul nerealizări au fost lucrările de reabilitare din sistemul de distribuire şi furnizare a energiei termice; modernizarea străzii Mihail Sadoveanu; introducerea alimentării cu energie electrică în cartierul Europa; introducerea alimentării cu apă pe strada Traian Ţăran; amenajarea unui nou grad de împrejmuire a cimitirului Pacea; extinderea reţelelor de alimentarea cu energie electrică pe Aleea Dumbrăvii.
„Nu pot să mă declar nemulţumit de cum merg lucrurile, mai ales că a venit iarna. Nu este ceva nou, Dumnezeu ne-a lăsat până acum şi iată că se apropie 1 decembrie. Nu are rost să mai aşteptăm să se încălzească, pentru că nu vine primăvara” a arătat edilul-şef.
Primarul Lungu semnalează că se înmulţesc situaţiile în care câştigătorii licitaţiilor de execuţie îşi încalcă angajamentele contractuale, cauza principală constând în lipsa specialiştilor şi a muncitorilor calificaţi. „Pentru prima dată de când sunt primarul municipiului Suceava, ne-am trezit cu nişte situaţii imposibile, de firme care nu-şi respectă angajamentele. Iar aici este vorba despre lipsa forţei de muncă. Este o problemă reală, care este, probabil, la început şi care afectează toate firmele din România, inclusiv pe cele din Suceava. Este o problemă dificilă, pentru că nu reuşim să facem lucrările din cauza lipsei capacităţii de muncă, a specialiştilor, la societăţile care licitează aceste lucrări” a subliniat Ion Lungu. Sunt însă de apreciat unii constructori care s-au ţinut de treabă, la final fiind intervenţiile de reabilitare a statuii lui Ştefan cel Mare, modernizarea Pieţei agroalimentare Burdujeni şi repararea digurilor de la Staţia de alimentare cu apă de la Berchişeşti a Sucevei.
Demarate în urmă cu două săptămâni, intervenţiile de extinderea a reţelelor de alimentare cu gaze naturale în Burdujeni-sat şi cartierul Tineretului s-au împotmolit din cauza frigului şi precipitaţiilor, condiţii în care normativele tehnice interzic efectuarea de săpături adânci şi sudarea conductelor de polietilenă.

























Comentarii