Preşedintele regiunii Schwaben din Germania, Jurgen Reichert, a prezentat, joi, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, o conferinţă privind internaţionalizarea asistenţei sociale, în care a vorbit despre modul în care trebuie sprijinite persoanele cu dizabilităţi, cele aflate în situaţii dificile, dar şi despre migranţi.
Reichert a arătat că a existat o perioadă în care persoanele cu dizabilităţi au fost prigonite, iar apoi s-a încercat integrarea lor în societate.
El a vorbit de conceptul prin care persoanele cu nevoi speciale să fie integrate în
societate. Potrivit lui, cea mai bună formă este ca acestea să fie în familie, să nu se izoleze, iar sprijinul statului să fie acordat persoanei.
Reichert a mai spus că implicarea presupune dorinţa de a rezolva şi a răspunde întrebărilor dificile privind viitorul european, arătând că, potrivit estimărilor, în 2035, mai mult de jumătate din populaţia Germaniei va avea peste 60 de ani.
„Vorbim, pe termen lung, despre persoane care au nevoie de sprijinul statului, dar discutăm de numărul persoanelor responsabile, productive, care scade” a precizat preşedintele regiunii germane, care consideră că, în acest context, e nevoie de responsabilizarea tuturor factorilor de decizie şi a societăţii.
El a explicat că în ultimii ani s-a încercat şi s-a reuşit să se reducă, în domeniul asistenţei sociale, controlul de la nivel naţional la nivel regional şi local, că s-au implementat măsuri de prevenţie şi s-au monitorizat rezultatele obţinute, iar un mare câştig a fost că s-a reuşit să fie stabilizate familiile care erau pe punctul să se destrame.
Jurgen Reichert a mai spus că este important ca statul să îşi menţină sprijinul pentru „situaţii ambulatorii” , decât să plătească instituţionalizarea persoanelor în situaţii dificile.
El a atras atenţia că în acest domeniu nu se poate vorbi despre o reţetă europeană, pentru că fiecare ţară dispune de avantajele şi dezavantajele sale, dar că toţi se pot aşeza la masă spre a găsi împreună soluţii, ţinând cont de experienţa dobândită.
În ceea ce priveşte problema migraţiei, preşedintele regiunii Schwaben consideră că există soluţii personalizate pentru fiecare ţară, apreciind că este dificil să se reglementeze totul legal.
„Aceste persoane au fost puse într-o situaţie fără precedent de politicile dezastruoase ale guvernelor lor, iar aceşti oameni, în momentul în care se află în faţa luării altei decizii, au în vedere următoarele lucruri: Mă duc în Germania, Germania îmi dă de lucru, Germania îmi dă bani până învăţ limba. Trebuie să avem în vedere acest subiect, pentru că sunt situaţii delicate pe care noi trebuie să le rezolvăm la nivel naţional” a mai spus Jurgen Reichert. (N.B.)
Comentarii