Cuţitar din Botoşani, prins de poliţişti pe când se pregătea să „o şteargă” din ţară

A vrut să fugă din ţară pentru a i se pierde urma, dar nu a avut noroc. Chiar în momentul în care vroia să iasă din România a fost identificat şi prins de oamenii legii, ajungând în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. S-a întâmplat la finele săptămânii trecute într-un dosar aflat în lucrul poliţiştilor din cadrul SPR 5 Dărmăneşti din data de 21 octombrie. Atunci, aproape de ora 16.00, oamenii legii au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 că un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Pătrăuţi, a fost înjunghiat cu un cuţit de un tânăr în vârstă de 31 ani, din comuna Brehuieşti, judeţul Botoşani, acesta fiind cercetat iniţial în stare de libertate privind comiterea infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”. La finele săptămânii trecute, oamenii legii din Dărmăneşti au obţinut informaţii cu privire la faptul că agresorul intenţionează să părăsească România, iar pontul era unul corect. În urma colaborării cu colegii din ţară, botoşăneanul a fost depistat pe Aeroportul Bucureşti, în timp ce intenţiona să părăsească ţara cu destinaţia Bologna-Italia. Poliţiştii din cadrul SPR 5 Dărmăneşti au emis un mandat de aducere pe numele suspectului, care a fost înaintat lucrătorilor din cadrul Poliţiei de Frontieră a Aeroportului Naţional „Henri Coandă” Bucureşti, în vederea reţinerii suspectului în custodia lor, ulterior fiind preluat de către o echipă operativă din cadrul SPR 5 Dărmăneşti. „Având în vedere probatoriul administrat în cauză de către poliţiştii SPR 5 Dărmăneşti, s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală, în tentativă la comiterea infracţiunii de omor asupra persoanei vătămate” după cum am aflat de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava fiind propusă Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava spre competenta soluţionare. Totodată, în baza materialului probator administrat, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea acestuia pentru o durată de 24 ore, sub aspectul comiterii „tentativei la infracţiunea de omor” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice” iar, ulterior, botoşăneanul a fost prezentat instanţei, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în baza căruia bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI