Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava a încheiat cu succes cel de-al doilea turneu internaţional

Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava a încheiat cu succes cel de-al doilea turneu internaţional al stagiunii 2018 – 2019. Trupa suceveană a jucat în capitala Republicii Moldova două spectacole, deschizând Festivalul Internaţional de Teatru „10×10=100 ani: De la naţional la universal”, proiect în cadrul programului Centenar iniţiat de ICR Chişinău, organizat de Teatrul Naţional „Satiricus I.L. Caragiale” Chişinău.

Directorul general adjunct al Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Alina Mihăescu, a precizat că joi, 4 octombrie, sala Teatrului Naţional „Satiricus I.L. Caragiale” Chişinău a fost neîncăpătoare pentru publicul venit să vadă spectacolul „Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, în regia Ancăi Bradu.

A doua zi, pe 5 octombrie, „Kebab”, de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan, a stârnit râsete, lacrimi şi ropote de aplauze pe scena Teatrului Naţional „Luceafărul” din Chişinău.

„Deloc întâmplătoare această deschidere, întrucât amfitrionul festivalului, ajuns la cea de-a treia ediţie, a fost însuşi dramaturgul Matei Vişniec. Domnia sa a fost prezent la deschiderea oficială a evenimentului, după ce cu o zi înainte primise, la Iaşi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte George Enescu” a spus Alina Mihăescu.

Directorul general adjunct al teatrului sucevean a menţionat că FESTIS s-a bucurat de prezenţa unor importante personalităţi: alături de directorul Teatrului Naţional „Satiricus I.L. Caragiale” Alexandru Grecu și de Matei Vişniec s-au aflat Mirel Taloş – vicepreşedinte al ICR Bucureşti, Valeriu Matei, director al ICR „Mihai Eminescu” Chişinău şi, nu în ultimul rând, Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău.

„Între 4 şi 14 octombrie, la Chişinău sunt prezente trupe de teatru din România, Franţa, Marea Britanie, Turcia, Italia, Statele Unite ale Americii, cu 30 de spectacole, printre care nouă montări după piesele lui Matei Vişniec”, a mai arătat Alina Mihăescu.

Ea a precizat că alte două spectacole, producţii ale Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, au fost dorite de FITPTI – Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi, ediţia a XI-a, organizat de Teatrul „Luceafărul” Iaşi.

Astfel, pe 7 octombrie, „Pisici”, spectacolul concert semnat de Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr) s-a jucat în două reprezentaţii, cu casa închisă şi cu părerea de rău că ar fi trebuit mai multe.

În aceeaşi zi, spectacolul „Mimesis”, în regia lui Daniel Iordan, s-a desfăşurat, aşa cum a fost şi conceput, într-un spaţiu neconvenţional, în Palas Mall.

Cele două festivaluri amintite mai sus, la care actorii Teatrului Municipal „Matei Vişniec” „au făcut o figură minunată”, vin într-un context mai larg, după turneul internaţional de mare succes din Franţa (Paris, Laval, Changé) şi participarea la festivaluri naţionale precum cele de la Odorheiu Secuiesc, Bacău şi Piatra Neamţ.

În perioada 15 – 17 octombrie, actorii suceveni se vor afla în turneu la Bucureşti, unde vor participa la FEST(in) pe Bulevard, festival internaţional de teatru organizat de Primăria Capitalei şi Teatrul Nottara.

Astfel, pe 16 octombrie, la ora 19, în sala mare a Teatrului „Odeon”, va fi prezentată piesa „3 Surori”, de A. Cehov, regia Catinca Drăgănescu, o producţie semnată de Asociaţia Punctart şi TMMVS.

De la Bucureşti, actorii vor pleca la Sfântu Gheorghe, unde, pe 18 octombrie, de la ora 19, vor juca „Sub Apă”, de Ella Carmen Greenhill, regia Sebastian Marina, în cadrul Festivalului Naţional D-BUTAN-T, dedicat tinerilor scenografi. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!