Cornu Luncii

Cherestea în valoare de aproape 20.000 de lei, confiscată pentru că era transportată ilegal

> Garda Forestieră Suceava vrea să afle de unde provenea lemnul

Un transport de cherestea depistat duminică la Cornu Lucii de comisarii Gărzii Forestiere Suceava avea cu 28 mc de cherestea mai mult decât cel înscris în documentele de însoţire.

Potrivit inspectorului şef al GF Suceava, Mihai Găşpărel, duminică Garda Forestieră Suceava a efectuat mai multe verificări ale circulaţiei materialelor lemnoase pe drumurile publice şi forestiere. În jurul orei 12, în zona Cornu Luncii, cu sprijinul organelor de poliţie, a fost verificat un autocamion care transporta material lemnos expediat din comuna Frumosu. După măsurarea materialului lemnos s-a constatat că volumul real transportat este mult mai mare decât cel înscris în documentele de însoţire.

Materialul lemnos transportat în plus, respectiv 28 mc cherestea, cu o valoare de 18.683 lei, a fost confiscat şi predat în custodie. Totodată, a fost aplicată o amendă de 6000 lei conducătorului autocamionului.

Garda Forestieră Suceava a demarat deja verificările în scopul identificării provenienţei materialului lemnos transportat ilegal, a menţionat Găşpărel. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI