> Şomuz Fălticeni – CSM Roman 1-0
În runda a III-a a seriei I a Ligii a III-a de fotbal, Şomuz Fălticeni a primit pe teren propriu vizita echipei CSM Roman. La capătul unui joc echilibrat, gazdele au reuşit să se impune cu destulă şansă, în prelungiri, dintr-un penalti transformat de Julei.
Victoria a venit la capătul unui joc dificil pentru fălticeneni, în compania mult mai experimentatei CSM Roman. Au fost primele 90 de minute în care cele două echipe au avut, pe rând, perioade bune de joc, în care şi-au creat situaţii bune de a marca.
Poarta lui Cătălin Pascal a fost ferită de pericol în prima repriză, atunci când coechipierii săi au fost mai mult timp prezenţi în terenul oaspeţilor. Spre finalul primului mitan, Fălticeniul a reuşit să marcheze, dar golul a fost anulat pentru un henţ în faţa porţii. Ultima parte a jocului a găsit Romanul mai activ în apropierea porţii Şomuzului. Când se părea că nu se mai poate întâmpla nimic, fălticenenii au primit lovitura de pedeapsă, în primul minut al prelungirilor, după un fault în suprafaţa de pedeapsă asupra lui Adelin Arăpaşu. Eduard Julei şi-a asumat responsabilitatea pentru reuşita de 3 puncte.
În runda cu numărul 4 a seriei I a Ligii a III-a, Şomuz Fălticeni va juca sâmbătă 15 septembrie acasă la KSE Târgu Secuiesc.
Şomuz Fălticeni – CSM Roman 1-0
A marcat: Eduard Julei (90+1 pen.)
Şomuz Fălticeni: Pascal Cătălin – Neagoe George (min. 82 – 17 Popovici Georgică), Şandru Nicolae, Kuruc Nicuşor, Bucătariu Robert, Arăpaşu Adelin, Zamă Ionel, Nechitoaia Ioan (min. 73 – 8 Mircescu Dumitru), Julei Eduard, Scutariu Alin, Melinte Bogdan (min. 65 – Ungureanu Paul).
Antrenori: Dan Dăscălescu, Radu Anania.
CSM Roman: Băiceanu Angel, Mocanu George, Chelaru Eduard, Huţanu Ioan, Nuţescu Ionuţ, Rusu Răzvan, Aeroaiei Cătălin, Marin Marian, Macovei Daniel (65 Covaliu Sergiu), Enea Rareş (68 Nedelcu Dan), Brăescu Bogdan.
Antrenori: Susanu Iosif, apu Gabriel.



























Comentarii