FMI va reduce în octombrie prognoza de creştere economică pentru România de la 5,1% la 4,5%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) analizează posibilitatea de a reduce, în octombrie, prognoza de creştere economică de la 5,1%, cât este estimarea curentă, la 4,4% sau 4,5%, a anunţat joi Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI în România.

Prognoza iniţială a instituţiei financiare internaţionale, anunţată în iunie, era construită pe datele din luna martie 2018.

„Estimarea privind creşterea economică de 5,1% pentru anul 2018 a fost bazată pe datele disponibile în luna martie. Suntem în proces de revizuire şi prognoza va fi revizuită în octombrie, iar bazat pe cei mai recenţi indicatori şi pe decelerarea economiei din prima parte a anului, vom revizui estimarea de creştere undeva la 4%-4,5%, dar încă se discută” a spus Alejandro Hajdenberg, la Forumul Investitorilor organizat de Fondul Proprietatea.

Pe termen mediu, FMI prognozează o decelerare a creşterii economice a României către intervalul 3-3,5%. „Pe de altă parte, pentru anul acesta estimăm un deficit bugetar de 3,6% din PIB. Încă analizăm ultimele cifre ale rectificării bugetare, dar suntem preocupaţi că ţinta de 3% va fi ratată” a mai spus oficialul FMI.

Într-un raport publicat în luna iunie, FMI arăta că România a făcut progrese importante în rezolvarea unor dezechilibre economice şi în refacerea nivelului de creştere economică de după criză, dar au reapărut riscurile de la nivel macroeconomic, iar inflaţia „se reaprinde”.

Creşterea economică a accelerat pe fondul stimulului fiscal şi al creşterii salariilor, ducând însă şi la creşterea inflaţiei, mai ales începând cu mijlocul anului 2017. Astfel că acum există semne de supraîncălzire a economiei, crescând volatilitatea de la nivel macroeconomic, arăta raportul FMI.

Boardul FMI, analizând acel raport, a avertizat că inflaţia şi deficitele cresc, absorbţia fondurilor europene este slabă, investiţiile au rămas în urmă, iar economia se supraîncălzeşte.

Inflaţia – media generală a scumpirilor – „se reia cu rapiditate”, decalajele dintre venituri şi cheltuieli (deficitul bugetar) şi dintre încasările şi plăţile balanţei externe (deficitul de cont curent) se adâncesc, investiţiile au rămas în urma consumului, iar absorbţia de fonduri europene este slabă, astfel că „sunt semne de supraîncălzire a economiei”. Acestea erau, pe scurt, principalele avertismente ale FMI, cu precizarea că „lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea economică potenţială pe termen mediu”.

Potrivit FMI, România a înregistrat o creştere economică puternică în 2017, cu un nivel record al scăderii şomajului şi un sector financiar îmbunătăţit. „Consumul privat, impulsionat de stimulente fiscale şi de majorări ale salariilor, a condus la o creştere puternică a economiei, în timp ce investiţiile sunt rămase în urmă şi reformele structurale au încetinit” semnalează experţii FMI.

„Creşterea economică este aşteptată să atingă cota de 5% în 2018, condusă din nou de stimularea continuă a consumului privat prin relaxarea fiscală”, fiind însă „însoţită de un deficit de cont curent şi o inflaţie ridicată, chiar şi atunci când politica monetară este înăsprită”. Creşterea economică „se va modera până la 3% pe termen mediu, deoarece efectele tranzitorii ale stimulentelor fiscale se estompează, iar investiţiile amânate şi lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea potenţială pe termen mediu” au mai transmis, în iunie, experţii FMI.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: