(1858, Vatra Dornei – 6.05. 1937, Vatra Dornei)
S-a născut în satul Chilia, care ţinea de oraşul Vatra Dornei, şi a urmat şcoala mixtă germano-română deschisă în 1845. Fiind un bun cunoscător al limbii germane, a devenit, la vârsta de 49 de ani, primar al oraşului Vatra Dornei, funcţie pe care a deţinut-o de la 1 decembrie 1907 până la 15 martie 1908. La 24 ianuarie 1908, pe când se afla încă în fruntea primăriei, în mai multe locuri din Vatra Dornei a fost arborat drapelul tricolor, în semn că în acea zi, cu 49 de ani în urmă, a avut loc Unirea Principatelor Române. Ilie Odochian era un mare admirator al personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza şi el, după cum avea să menţioneze mai târziu un cercetător dornean, „vedea dezrobirea pământului străbun în izbăvirea românilor din Bucovina numai prin luptă sub faldurile tricolorului românesc”. El combătea cu tărie propaganda imperială prin care era acuzată mişcarea de susţinere a spiritului românesc în Bucovina, considerând că ea, Bucovina, va rămâne pururi românească şi că ziua unirii cu Patria-Mamă se apropia. La 1908 a făcut parte din delegaţia oraşului Vatra Dornei, care a participat la manifestările prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron a împăratului Franz Joseph.
La Viena, însă, şi-a exprimat dezaprobarea faţă de fastul ceremoniei şi faţă de politica imperială. Când s-a propus ca în sănătatea împăratului să fie ridicate cupele de şampanie, Ilie Odochian s-a făcut a uita unde se afla şi a rostit următoarea urare: „România să trăiască întru mulţi ani! Capitala ţării mele este Bucureştiul, nu Viena!”.
Împreună cu noul primar al oraşului Vatra Dornei, George Deac, a organizat la 30 iunie 1909 şi la baştină o serbare populară consacrată aniversării a 60-a de la urcarea lui Franz Joseph pe tron. Serbarea a avut loc pe Muntele Giumalău, la altitudinea de 1900 metri, însă ea chiar de la început s-a transformat într-o tribună de afirmare a năzuinţelor populare. Participanţii la acea grandioasă manifestare au scandat: „Trăiască România!”, „Vrem să ne unim cu Ţara!”, „Bucovina este în veci românească!”. După această acţiune îndrăzneaţă, la care Ilie Odochian îşi dezvăluise încă o dată poziţia sa patriotică, autorităţile l-au trecut la categoria persoanelor infidele stăpânirii habsburgice. Pe actul de identitate i-a fost aplicată ştampila cu iniţialele P.V. (Politisch Verdächtig), ceea ce însemna persoană suspectă, adică periculoasă pentru ordinea de stat existentă.
Dârz luptător pentru emanciparea naţională a românilor din Bucovina, Ilie Odochian a luat parte la Adunarea Naţională desfăşurată la 27 octombrie 1918 în capitala Bucovinei. Ca delegat din partea oraşului Vatra Dornei, a fost ales în Consiliul Naţional Român, iar în această calitate a participat la Congresul General al Bucovinei, pe ordinea de zi a căruia s-a aflat o singură chestiune – „Stabilirea reportului politic dintre Bucovina şi Regatul României”. Într-o atmosferă de mare entuziasm şi delegatul dornean Ilie Odochian a votat „Unirea necondiţionată şi pe veci a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.
Omul care a fost un exemplu de slujire devotată a intereselor românilor aflaţi sub dominaţie străină, omul care a fost o pildă a jertfirii de sine pentru cauza României Mari s-a stins din viaţă la 6 mai 1937.
DUMITRU COVALCIUC
























Comentarii