Interes destul de modest pentru prima întâlnire din eşalonul trei a Forestei cu iubitorii fotbalului sucevean. Deşi a fost un derbi local, adversara sucevenilor fiind Şomuz Fălticeni, lumea nu s-a înghesuit în tribune, poate o parte fiind plecaţi în concediu, poate o parte fiind descurajaţi de faptul că au plătit bilet de intrare în Liga a III-a, poate că o parte s-au gândit în linişte la zilele când Suceava avea echipă în A şi în B.
Pe gazonul foarte bine întreţinut de îngrijitorii stadionului „Areni” s-au întrecut două formaţii modeste care, în opinia mea, vor avea mari dificultăţi şi în Liga a III-a. Ambele grupări au circumstanţe atenuante, gazdele alcătuind o echipă neomogenă cu jucători adunaţi din toată Europa şi un antrenor care nu are cum să găsească deocamdată un limbaj universal, în timp ce gruparea oaspete, nou promovată, nu are încă tonus pentru eşalonul trei şi experienţă pentru un joc pe un teren lat şi lung cum este cel de pe „Areni”.
În pofida acestor fapte, nu se poate spune că cei prezenţi în tribune nu au avut parte de principalele ingrediente ale unui meci de fotbal, gol, situaţii de gol şi ratări imense. Din păcate, calitatea jocului a fost una modestă tare.
Cum era de aşteptat, Foresta Suceava a fost la cârma jocului şi a dominat categoric prima repriză, fără ca Şomuz să pună probleme echipei conduse de Benachour Selim, tehnician care s-a agitat grozav pe marginea terenului, dar indicaţiile sale au părut că nu au fost înţelese de nimeni.
Pe fondul dominării gazdelor a fost marcat şi unicul gol al partidei, o reuşită foarte frumoasă a francezului Diermoune Fares. Micuţul „jolly-joker” francez a făcut cuplu în atac cu alt „mignon”, Buadiila, foarte insistent şi iute, dar şi cu total neinspiratul Grumezescu, de la care s-a aşteptat mult mai mult.
Lucrurile s-au schimbat însă după pauză, când Foresta a redus motoarele şi i-a dat echipei din Fălticeni mai multe ocazii să se apropie periculos de poarta lui Cotună.
Moldoveanul Vadim Podgododeţchi ar fi putut să le strice sucevenilor debutul în campionat, în minutul 70, când a trimis mingea, cu capul, pe lângă poarta Forestei, în situaţie de singur cu portarul. Jocul din repriza a doua a fost unul slab şi presărat cu sumedenie de execuţii stângace din partea celor 22 de combatanţi. Să sperăm c[ emoţiile inerente startului de campionat vor trece şi atât Foresta Suceava, cât şi Şomuz Fălticeni, la fel ca şi Bucovina Rădăuţi, vor găsi drumul spre victorie.
În ceea ce priveşte echipa Foresta Suceava ea a prezentat la acest meci un lot „alambicat” alcătuit din jucători masivi şi mititei, tehnici şi rigizi, experimentaţi şi novici. Este un început şi trebuie menţionat faptul că ei trebuie educaţi să joace împreună şi, dacă se poate, pe teren să vorbească aceeaşi limbă. Nu este un început rău, dar încă o dată spun că pentru cum s-a jucat în duelul cu Şomuz Fălticeni, foarte bine ar fi putut evolua doar jucători suceveni. (Foto: ADRIAN POPOVICI)
Foresta Suceava – Şomuz Fălticeni 1-0 (1-0)
A marcat: Diermoune Fares.
Arbitri: A: Roman Cosmin (Iaşi – Iaşi), A1: Melinte Ionuţ (Iaşi – Iaşi), A2: Puşcasu Ana (Iaşi – Iaşi)
Foresta: Cotună Alex – Onofraş Oloeriu, Mateciuc Cristian, Seven Cem, Nguyen Matthieu (57-Artenie Ionuţ), Celeadric Eugeniu (min. 46-Aioanei Claudiu), Ionescu Paul, Diermoune Fares, Rigoni Matteo (min. 71-Roman Laurenţiu), Bouadiila Sid, Grumezescu Robert.
Antrenori: Benachour Selim, Guriţă Mihai.
Şomuz Fălticeni: Pascal Cătălin – Arăpaşu Adelin, Kuruc Nicuşor, Şandru Nicolae (min. 80 – Dohotaru Iulian), Baltariu Robert, Podgorodeţchi Vadim, Zamă Ionel, Nechitoaia Ioan, Melinte Bogdan, Ungureanu Paul (min. 53-Scutariu Alin), Julei Eduard.
Antrenori: Dan Dăscălescu, Radu Anania.



























Comentarii