Titlul articolului justifică posibila întrebare ce căutau acolo războinicii daci. Se impune în mod firesc o scurtă incursiune în istoria insulei Britania şi a vecinului său nordic – Scoţia, dar şi în primele secole de istorie în Dacia Felix, devenită provincie romană în 11 august 106.
În vremea lui Traian (Marcus Ulpius Traianus), împărat roman între anii 98 şi 117 d. Hr., imperiul ajunge la cea mai întinsă expansiune teritorială.
Mare strateg militar, i-a învins mai întâi pe parţi (originari din Sciţia, stabiliţi în jurul Mării Caspice), apoi pe arabi în 105, cea mai răsunătoare victorie fiind aceea împotriva dacilor, pe care-i supune pe rând, în cele două războaie (101-102 şi 105-106); în primul război geto – dacii pierd teritoriul Dobrogei de azi, iar pentru cel de-al doilea, Traian s-a pregătit minuţios, în paralel cu tratative diplomatice la care Decebal era iscusit; a ordonat construirea podului peste Dunăre la Drobeta – Turnu Severin, după planurile arhitectului militar Apolodor din Damasc (60 – 120 d.Hr.).
Decebal i-a cunoscut bine pe romani, dar şi aceştia ştiau şi se temeau de incursiunile lui curajoase. Dacia le era necesară pentru bogăţiile ei, teritoriul dacic suprapunându-se peste zonele locuite azi de români şi chiar depăşindu-le.
Traian a mai construit un pod, din lemn, peste Dunăre, la Dierna (Orşova de azi), demolat de Hadrian, succesorul său. Traian a mai cucerit Armenia (115), Asiria şi Mesopotamia (116-118), a consolidat puterea imperială şi finanţele. A murit în Asia Mică, la Traianopolis, anterior denumit Selinus.
După cucerirea Daciei şi organizarea provinciei după modelul roman, Traian a sărbătorit la Roma săptămâni în şir victoria, dar a iniţiat şi construcţii publice, cea mai importantă fiind Forumul Roman, cu celebra Columnă edificată în 113 d. Hr., înaltă de 39 m, având la bază păstrată urna împăratului. În vârful Columnei a fost aşezată statuia împăratului Traian, dar, mai încoace, statuia unui papă i-a luat locul. Acelaşi celebru arhitect şi inginer militar Apolodor a realizat istoria cuceririi Daciei într-un basorelief în spirală pe columnă, azi cel mai valoros izvor documentar. Merită amintit că locuitorii Romei au rămas surprinşi să găsească la baza columnei într-o dimineaţă pe nimeni altul decât pe Badea Cârţan, care dormise la „picioarele împăratului”; ambasador român la Roma era Duiliu Zamfirescu, încântat să afle din ziare că „un dac a coborât de pe Columnă”.
Împăratul a mai ordonat construirea altor edificii, în afara Columnei care-l glorifica, dovadă a valorii, forţei şi bogăţiei adversarului său – Decebal. Cu aurul dacic, moneda imperială subţire ca hârtia „se înstăreşte”, fizic, evident, iar împăraţii care i-au urmat, au plasat în Transilvania legiuni de pază. Legiunea a XIII-a „Gemina” lângă Apullum (azi Alba Iulia) şi Legiunea a –V – a „Macedonica” la Turda şi în locurile cu exploatări aurifere (Alburnus Maior), aşezare urbană întemeiată de ilirii aduşi de Traian din zona de azi a Albaniei; Roşia Montana are urmele castrului roman şi acele table cerate datate 140 – 160 d. Hr., labirinturile exploatărilor miniere, romanii fiind mai generoşi prin rezervele lăsate nouă decât suntem noi în stare să fim cu generaţiile de după noi. Trădători au existat şi în vremea regelui Decebal şi cred în legenda conform căreia un localnic – Bicilius – a vândut romanilor secretul locului unde Decebal îngropase aurul, sub albia unui râu. În judeţul Sălaj, la Moigrad şi Bucium, persistă urmele castrului roman de la Porolissum, municipiul de la care şi-a luat numele provincia Dacia Porolissensis.
Fiul adoptiv al împăratului Traian şi succesorul acestuia, Hadrian (Publius Aelius Hadrianus), împărat între anii 117 şi 138, a dus o politică defensivă în imperiul moştenit, cel mai întins în acea vreme, din Irakul şi Mesopotamia de azi, în Arabia şi Europa, în nordul Africii până în Casablanca marocană, port la Oceanul Atlantic, şi până în nordul Britaniei, hotar cu Scoţia. Hadrian a colindat tot imperiul şi în nordul Britaniei a hotărât construirea unui imens zid care-i poartă numele, contra repetatelor invazii ale scoţilor şi picţilor. Anul 122 este anul începerii acestei construcţii halucinante, depăşită doar de zidul chinezesc.
Înainte să meargă în Britania, Hadrian a reprimat o răscoală în Dacia şi atacuri ale sarmaţilor şi face prima împărţire a Daciei în: Dacia Superior cu centrul în Apullum (Alba Iulia) şi Dacia Inferior; la o nouă vizită în Dacia, în 123, face o nouă împărţire a Daciei în trei regiuni.
Zidul lui Hadrian, conform inginerilor militari, se întindea între cele două mări, a Nordului şi a Irlandei, acolo unde distanţa dintre ele era cea mai mică, de 80 mile terestre; mila terestră romană era de 1609 m, iar cea maritimă de 1852 m, unităţi de măsură folosite şi azi în Anglia şi SUA.
Zidul lui Hadrian
Zidul era stavila spre nord pusă scoţilor şi picţilor, construit între anii 122 şi 127 contra acestor triburi celtice considerate barbare. Romanii şi grecii denumeau barbari pe toţi cei dinafara hotarelor imperiului, de altă limbă, alte religii, inferiori ca civilizaţie şi cultură, încât barbari erau scoţii, picţii, sciţii şi, desigur, dacii, până ce Dacia devine provincie romană pe 11 august 106.
Zidul era înalt de 6 m şi gros de 3 m, construit din blocuri de piatră; pe lungimea sa era întărit de turnuri de observaţie şi forturi, veritabile cetăţi care adăposteau cohorte şi legiuni militare, dar şi trupe auxiliare.
Soldaţii romani erau organizaţi în mod exemplar, având comandanţi în funcţie de dimensiunea formaţiunilor: decurioni, centurioni, cohorte, legiuni.
Aveau temple cu zeităţile timpului: Jupiter, Marte, Heracle, Minerva, Vulcan, dar şi Mithra. Iniţial au fost aduse la „marele zid” trei legiuni, prima cohortă fiind dacică.
În cel mai mare fort roman, Birdoswald, la intersecţia zidului cu râul Irthing, a fost aşezată legiunea Aelias Dacorum Miliaria vreme de 2 secole; a fost „legiunea Decebalus”, din fortul dacic conform inscripţiilor în piatră, străjuite de imaginea săbiilor curbe cunoscute în epocă sub numele de „săbii dacice” şi care pot fi observate şi pe Columna traiană de la Roma.
Un mormânt în piatră din Birdoswald menţionează numele unui copil numit Decebalus, după numele eroului legendar, Decebal.
Forturile romane de pe parcursul „zidului lui Hadrian”, cu o lungime de cca. 120 km, erau apărate de ziduri şi aveau porţi spre cele patru zări, iar alături de fortul principal am văzut fundaţiile acelor barăci pentru cazarea civilizată a soldaţilor; numărul lor era de 18 şi erau dotate cu băi, latrine, spaţii pentru exerciţii militare de instrucţie. În apropiere erau templele religioase şi grânarele. Reconstrucţia unor edificii este convingătoare în privinţa a ceea ce era civilizaţia romană, prima „piaţă comună” cu dovezi materiale pentru milenii.
Dr. IOAN IEŢCU
Comentarii