Nu cred că poate fi o altă bucurie mai mare, pe care ţi-o oferă viaţa, decât revederea, după aproape 50 de ani, a colegilor alături de care ai deprins priceperea de a învăţa generaţii de elevi să iubească dulcele grai românesc.
Şi iată, au mai rămas puţine ore până când, într-un mirific loc, la o cabană din ţinutul de la poalele Stânişoarei, pe drumul lui Nechifor Lipan, aflată pe malul râului Suha Mare, în vecinătatea Mălinului lui Nicolae Labiş, să se reunească, ca odinioară, foştii studenţi ai Institutului pedagogic de 3 ani Suceava, de la Facultatea de limba şi literatura română.
Ce alegere inspirată a locului de reîntâlnire a dascălilor cu pagini de literatură autentică. Şi toate acestea după cinci decenii, timp în care, fiecare, la şcolile lor, au călăuzit sute de elevi, dornici de cunoaştere, prin hăţişurile primului obiect de studiu înscris în catalog, limba şi literatura română.
Momentul revederii după atâţia ani va fi trăit cu intensitate emoţională de fiecare. Pentru mine, însă, venit la studii în Suceava de la peste 500 de km, din sud de ţară, revederea colegilor de grupă, de an, are valenţe inimaginabile. Mă sfredelesc gânduri încărcate de mari emoţii ale momentelor revederii colegilor, după aproape 50 de ani, vreme care şi-a pus amprenta pe chipurile noastre. Oare ne vom mai recunoaşte? Cu siguranţă, nu! Vom fi nevoiţi, unii dintre noi, să ne prezentăm, ca veniţi dintr-un alt timp. Timpul cel mai frumos al existenţei noastre, timpul anilor de studenţie petrecuţi în vechea, dar tânăra, pe atunci, cetate a învăţământului superior românesc.
Va fi atunci, în ziua de sâmbătă, 25 august, trăirea celei mai mari bucurii a vieţii, reîntâlnirea cu tinereţea.
Să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a dăruit această şansă!
EMIL TALIANU
Comentarii