> Marian Andronche: În timp ce PNL lansează o fundaţie pentru a uni toate forţele liberale, la Mitocu Dragomirnei PNL se aliază cu PSD!
Alianţa PNL – PSD constituită la sfârşitul lunii iulie la Mitocu Dragomirnei, ce are ca scop declarat punerea în aplicare a tuturor proiectelor în interesul cetăţenilor comunei, a funcţionat perfect, vineri, în şedinţa Consiliului Local, unde, fără să existe vreun vot împotrivă, primul punct vizat de noua alianţă a fost atins, iar viceprimarul PMP Radu Reziuc a fost înlocuit cu preşedintele PSD Mitocu Dragomirnei, Toader Răţoi.
La şedinţa de vineri a CL Mitocu Dragomirnei a fost prezentat, la începutul lucrărilor, proiectul de hotărâre privind înlocuirea viceprimarului PMP Radu Reziuc, motivaţia fiind schimbarea majorităţii în Consiliul Local, respectiv în locul majorităţii PSD – PMP s-a format majoritatea PNL – PSD.
Consilierii locali nu au dorit să intervină să dezbată acest punct şi s-a trecut la vot secret, fiind înregistrate 14 voturi în favoarea înlocuirii viceprimarului şi o abţinere, cea a lui Reziuc.
După ce s-a constatat vacantarea postului de viceprimar, s-a trecut la alegerea unui viceprimar nou, singura propunere fiind liderul PSD Mitocu Dragomirnei, Toader Răţoi, care a fost votat de toţi consilierii locali, inclusiv de Reziuc.
Răţoi a mulţumit consilierilor locali pentru încrederea acordată şi le-a promis că nu-i va dezamăgi.
„Au căzut imperii, s-au ţinut războaie, a căzut un viceprimar şi a fost ales altul” a spus Răţoi.
Unul dintre consilierii locali PSD a declarat că odată cu centenarul s-au unit şi consilierii locali din Mitocu Dragomirnei în suflet şi simţiri, într-o singură formaţiune în cadrul CL Mitocu Dragomirnei. El şi-a exprimat speranţa că situaţia va evolua mai bine în această comună care, deşi este limitrofă municipiului Suceava, nu beneficiază de utilităţi precum apă sau gaze naturale.
Fostul viceprimar Radu Reziuc a spus că el pleacă cu fruntea sus din funcţie.
„Uite că a dorit Dumnezeu ca acum să închei activitatea de viceprimar. Eram pregătit pentru acest rezultat. Îi urez succes dlui Răţoi. Sper ca această schimbare să fie bună şi benefică pentru comună. Plec cu fruntea sus. Atât am putut. De aici încolo, dacă sunt forţe mai puternice, să facă treabă” a transmis Reziuc.
La şedinţa de vineri a fost prezent şi liderul PMP Suceava, Marian Andronache, care a urmărit desfăşurarea lucrărilor şi modul în care s-a votat.
El a explicat că situaţia a fost generată de faptul că alianţa PSD-PMP din Consiliul Local Mitocu Dragomirnei nu funcţiona de ceva timp, din cauză că doi din cei trei consilieri PMP votau alături de PNL şi nu susţineau proiectele iniţiate de PSD – PMP.
Andronache a spus că cei doi au fost excluşi din PMP prin decizii ale organizaţiei Mitocu Dragomirnei şi ale Organizaţiei Judeţene PMP Suceava, dar că, până când deciziile vor rămâne definitive, cei doi nu pot fi înlocuiţi din Consiliul Local Mitocu Dragomirnei.
Liderul PMP Suceava a apreciat activitatea serioasă depusă de Radu Reziuc ca viceprimar şi crede că el a fost înlocuit mai ales pentru că a devenit un contracandidat serios pentru primarul în funcţie, Dănuţ Solcan.
Mai mult, Andronache a spus că partidele mari doresc cu orice preţ să blocheze partide mai mici, iar înlocuirea lui Reziuc este un semn în acest sens: PSD şi PNL s-au aliat pentru a-l demite pe viceprimarul PMP, om venit de puţin timp în politică, dar care a arătat că se poate face administraţie în interesul locuitorilor.
Liderul PMP Suceava a concluzionat că în timp ce PNL participă la lansarea Fundaţiei „Mircea Ionescu Quitus”, care îşi propune unirea tuturor forţelor liberale, la Mitocu Dragomirnei PNL face alianţă cu PSD. (N.B.)


























Comentarii