Primăria Suceava va finanţa activitatea Forestei chiar şi după retrogradarea echipei în Liga a III-a. Consiliul Local a votat propunerea primarului Ion Lungu de a aloca 800.000 de lei pentru echipa suceveană până la sfârşitul acestui an.
De altfel, finanţatorii Forestei, Ion Lozovan şi George Negură, au avut zilele trecute o întâlnire cu primarul Ion Lungu în care i-au transmis edilului că echipa se va înscrie la startul noului sezon al Ligii a III-a, având ca obiectiv promovarea.
„Eu am propus să le dăm 600.000 din cei 1.200.000 de lei, pentru că este aproape jumătatea anului şi nu mai pot accesa banii din urmă. Investitorii m-au rugat însă să le dăm 800.000 de lei pentru că vor să aducă nişte jucători, astfel încât echipa să se instaleze pe un loc de promovare încă din primele etape”, a explicat primarul Ion Lungu.
Foresta nu va putea accesa însă banii alocaţi de municipalitate până nu va face dovada plăţii datoriei pe care o are în acest moment către Finanţe.



























Comentarii