Să locuieşti printre păduri nu-i de mirare să se întâmple să te miroase moş Martin şi cum de urs n-ai scăpare (fiindcă el se caţără cu uşurinţă în copac), singura soluţie este să te trânteşti cu faţa-n jos şi când se apropie de tine întorcându-te cu labele să-ţi ţii respiraţia cât de mult posibil. Nu va dura prea mult, pentru că aceste animale de temut sunt pe cât de îndrăzneţe pe atât de naive. Ursul te va crede fără viaţă. Dar să te ferească Cel de Sus ca să te mişti. Atunci îţi vei semna singur sentinţa. E suficientă o simplă „îmbrăţişare“…
Eu nu m-am întâlnit cu moş Martin dar am păţit altceva, aflat în trecere pe lângă un pui de urs. Era o oră a după-amiezii, mai deunăzi, când, coborând drumuşorul de la bazinul cu apă, am observat nişte tufe mişcându-se ca şi cum le-ar fi scuturat cineva. Oprindu-mă puţin din mers, curiozitatea m-a determinat să urmăresc poate îmi voi da seama cine are treabă cu tufa. Şi i-am zărit capul maro. Era însă prea ocupat cu tufa şi mă gândeam s-o iau la sănătoasa, întrucât nu am exclus posibilitatea ca ursoaica mamă să fie prin apropiere. Şi am obţinut, deoarece temerea a fost justificată, informaţii precise de la un pădurar că mama puiului de urs se află prin zonă. (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)
Comentarii