Constantin Irimia – 70

Primul între ultimii vătafi de taraf din Bucovina

Fiul lui Petru şi al Glicheriei Irimia, născut la 10 mai 1948 în Moara Carp, Bosanci, Constantin Irimia a fost şcolar – patru ani la Moara Carp şi alţi patru la Buneşti; după absolvirea ciclului primar a petrecut un trimestru la Liceul Nr. 2 din Fălticeni, fără tragere de inimă, cum spune, amintirea cea mai aleasă din acest timp fiind achiziţionarea unei viori din iarmarocul Fălticenilor. Graiul scripcii l-a deprins repede, urmărind arcuşul jucăuş din mâna lăutarilor chemaţi de săteni la hore şi hramuri, la botezuri şi nunţi. S-a dus la Suceava, unde a parcurs cinci ani de învăţământ pedagogic. Aici se studia vioara, cu note pe partituri, nu ca în bătătură. A fost remarcat şi îndrumat de către dascăli cu renume: Zavulovici, violonist şi compozitor de la Cernăuţi, care retras din activitate a primit o catedră la Suceava; Ştefan Iuriciuc şi Mihai Suciu, ultimul cu cunoştinţe de orchestrator şi formator de taraf. Şcoala pedagogică avea tot ce îi trebuia tânărului împătimit de folclor. În timpul copilăriei lui s-au aşezat profile de neuitat din taraful ţărănesc din Moara Carp: Sârghi Cârlan – trişcă fără dop, Toader Caciuc – dobă, Haralam Tilihoi şi Paşcuţă, toţi prezenţi la „joc de zi”, duminica, până la apusul soarelui (avea atunci Costan 7-8 ani), în ograda şcolii sau în ograda unui gospodar; scripcarii cei din taraf cântau pe prispa casei, sub streaşină. Copilul pofticios de tradiţii şi eresuri a cântat mai întâi la trişcă/trişcuţă, apoi, „după ureche”, la scripcă; bucurie mare avu când sosi acasă cu „draniţa” din iarmaroc, pentru care a dat în schimb o „taşcă” din piele, o geantă în care îşi purta cărţile la şcoală! Între 1964 şi 1969 parcurge disciplinele pedagogice şi hotărăşte să se facă învăţător. Ştia de-acum înţelesul notelor, ce e acordajul, ritmul, dicteul, tremolul, cum râd şi plâng strunele. A deprins repede aritmetica muzicii, grea i s-a părut doar „îndreptarea mâinii” – poziţionarea viorii fără a odihni instrumentul pe încheietură, în palmă. Se închipuia organizator şi dirijor de taraf; din al doilea an de liceu îşi făcuse exerciţiile în taraful şcolii. Şi-i aminteşte cu emoţie, după ani şi ani, pe colegii cu chemare artistică: Vasile Pohoaţă (azi la Radio Iaşi), Viorel Mărâi, D. Dubei, I. Rotaru, apoi Gh. Aga, Ioan Boghean, D. Pomohaci ş.a. Absolvent de colegiu pedagogic, C. Irimia primeşte repartiţie la Buneşti. În octombrie 1969 descoperă autenticitatea folclorică în taraful lui Dumitru Olaru-Cucoşel, vătaf, Ion Toma – fluier, Smântancă – cobză, V. Turtă – dobă. Taraful lui Cucoşel cânta „în Bucovina şi în regat”. Vioara pe care a cântat Cucoşel este păstrată de către Costel Vatavu, viorist şi fluieraş ocazional din Burdujeni, Suceava. Cucerit de autenticitatea interpretării, învăţătorul Irimia şi-a apropiat curând grupul, invitându-i pe lăutari la joc în una din sălile de clasă de la Unceşti, Buneşti. Acum notele şi dezlegarea partiturilor i-au îngreunat mâna, taraful avea alte reguli. Dar fiind chemat de ancestrale voci, repede a învăţat Ciobănaşul (arhaic), Ruseasca, Ursăreasca, Raţa, Coasa, hore şi doine. Cucoşel „mângâia strunele, cânta dulce, cânta pentru cântec, nu pentru bani, uneori doar pentru o ţuică”. Vătaful se isprăvi nici la 60 de ani; preaplinul licorii care a acoperit cu pământ atâtea valori, nu l-a cruţat nici pe el. După 1976, învăţătorul lăutar se retrage la Moara, mai mult pentru nevoile părinţilor, dar şi pentru că directorul şcolar Aurelian Ungurean, cunoscându-i virtuţile şi virtuozitatea, înţelegând ca Tudor Gheorghe că dăinuirea şi „cultura înseamnă aşezare pe tradiţie şi cuvânt”, a cugetat că Moara poate să se înscrie între vetrele cu renume prin Constantin Irimia. Costan dă curs invitaţiei şi începe întâia sa lăudabilă lucrare: urzeşte un grup de „bătrâni” (între 40 şi 65 de ani), mai toţi cu vechime în corul bisericesc armonizat pe patru voci; înfiinţează, aşadar, un grup folcloric – absolut inedit – cu profil păstoresc – o reuniune de buciume, harapnice, clopote, tilinci, fluiere de stână, viori, cobze, joc. Acest grup a luat întotdeauna locul I pe ţară la Festivalul „Cântarea României”. De mare succes a fost „închipuirea” unei nunţi, desfăşurată afară, nu pe scenă, cu tot ritualul autentic.

A doua ispravă a învăţătorului de la Moara a fost organizarea tinerilor satului, inclusiv elevi, în trei grupuri, „trei generaţii”, din care avea să se formeze mai târziu grupul folcloric „Dor” – din 2004 până azi. Taraful îşi avea de-acum înainte vătaful în „badea Costan”, care – deşi se dorea lipsit de acest răsfăţ, dobândise între timp titlul de profesor, absolvind la Cluj secţia de Pedagogie a Conservatorului „Gh. Dima”. În jurul lui roiesc tot timpul 30-40 de copii care au ieşit cu taraful „Cetioara” în diferite zări, cântecele şi jocul fiind răsplătite în concursuri nu puţin pretenţioase. Câţiva din formaţie cântă şi în străinătate (fam. Mierlă). Costan a fost predestinat muzicii şi drumurilor. Toţi greierii sunt drumeţi. Nu au întârziat aplauzele îndelungi, trofeele, diplomele, prezenţa în diverse televiziuni care conservă tezaurul folcloric naţional. Costan, violonistul nepereche, fluieraş şi cobzar, contrabasist şi coregraf (cu alăturarea „drăguţei” Ana, pricepută la contrabas, şi Lixandra, fiica lor, animatoare de ispravă, cobzăriţă şi jucăuşă) cu turma de cântăreţi şi horitori după el a fost de văzut şi auzit – ca-n vechime, curat, fără stilizări/ înflorituri – la Suceava, în toată Bucovina, la Cernăuţi, Iaşi, Bacău, Vaslui, Tulcea (Premiul I la Festivalul „Peştişorul de aur”, cu concurenţi din 14 ţări, 2005), Bucureşti, Tg. Jiu, Bistriţa-Năsăud, Baia Mare, Chişinău, Zastavna, în Polonia etc. A imprimat un CD de uz intern care cuprinde 25 de piese, finanţat din resurse proprii (!). În formaţia actuală sunt în desfăşurare tinerii şcolari Eusebiu Huţan – fluier, contrabas, Cosmin Faliboga – fluier, cobză, I. Gavrilovici – vioară, fluier, contrabas, I. Spoială – fluier, contrabas, C. Blându – fluier, contrabas, Al Dumitraş – fluier, contrabas, Nicoleta Mariciuc – vioară, cobză, contrabas, Ionela Vasilcovici – vioară, cobză, Sabina Holotă – vioară, cobză, Roxana Oţel – vioară, Andrada Blându – vioară.

Constantin Irimia – îşi aminteşte la aniversare – a fost solicitat şi încadrat şi de către Ansamblul Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava (după transferul său la Moara în 1978) ca prezentator actor de momente umoristice. Îşi scria singur textele pentru cuplete şi parodii, învăţase cobza de la N. Păşnicuţ şi îşi acompania zicerile nu tocmai bine primite de unii „trimişi” printre spectatori, abili în descifrarea „moralei” din năbădăioasele rostiri aluzive. La vremea aceea în Ansamblu erau Sofia Vicoveanca, Silvestru Lungoci, Traian Straton, Aurel Tudose, Al. Dumbravă şi excepţionalul coregraf Viorel Vatamaniuc, profesor de joc popular la Colegiul Pedagogic. Irimia improviza, era „isteţ ca un proverb”, spontan, şarmant. Zicea aşa la capătul spectacolului în diverse turnee: „Amu dacă vă mai zâc una, chicaţi gios… Sanatati bună!”. Zglobiul îşi aminteşte că erau atunci „pe val” Marcel Mureşanu, Ion Cozmei, Dominte ş.a., toţi de ispravă. Şi cum o biografie nu-i altceva decât un pomelnic, vătaful Costan nu-i poate trece cu vederea nici pe apropiaţii săi de azi: Călin Brăteanu, Mihai Camilar, C. Hrehor, Paraschiva şi Ioan Abutnăriţei, Romică Grosu, Liviu Ţăran, V. Ungureanu, Alina Tiniuc, Elisabeta Teleagă, Ion Ilişescu, Costinel Leonte, I. Băiţan, Dumitru Brădăţan, Casian Balabasciuc, T. Cosovan, Dum. Pomohaci, gen. I. Burlui, primarul C. Prodaniuc de la Moara şi, desigur, Ion Drăguşanul, arheologul arhivei muzicale bucovinene prin care a ieşit la lumină un patrimoniu excepţional, „Zicălaşii”. Irimia a acompaniat la cobză câteva florilegii, dar, spune el, „scriitura” sa folclorică „nu bate tocmai bine cu cântările boiereşti”.

Ce ar mai fi de zis? Septuagenar Costan? Da, dar luminos, „pururi tânăr şi ferice”, un senior al strunelor care a împlinit testamentul Porumbescului Ciprian: „Să nu lăsaţi cântecele să moară”. Constantin Irimia – şi dacă Primăria ori judeţul întârzie să-i acorde titlul de Cetăţean de Onoare (sunt în afara acestei atenţii şi Mihai Camilar, şi Nicolae Cârlan, şi Ion Filipciuc, şi Nicolae Cojocaru şi…) – este un om de valoare, un vieţuitor de colecţie, un „tezaur viu”, cât talent atâta caracter; în simplitatea de dac liber în veşmintele de omăt ale strămoşilor, păstrător de grai cuminte, de datini neîntinate, sărac în traistă şi bogat în inimă, C. Irimia este un român a cărui veşnicie este doar cântecul. Şi totuşi, e vremea să facem ceva pentru noi, dacă nu pentru el, – să valorificăm zestrea sa prin înregistrări. Stă în puterea Centrului Cultural „Bucovina”. Nu ar sta curmeziş nici directorii Sorin Filip şi Călin Brăteanu, nici preşedintele Consiliului Judeţean, dl Gheorghe Flutur! Şi asta până când nu vine ziua întrebătoarei mirări: Cum a putut sta într-o mână de lut, pe câteva precare oase, un aşa munte de suflet?!

P.S. Curând s-a încheiat a X-a ediţie „Ograda cu dor” de la Moara – o însumare a trudei vătafului Costan, o sărbătoare a satului şi a meşterului de strune. Fie întru mulţi ani!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: