Primăria Suceava vrea să dea 1,5 milioane de euro pe conductele lichidatei Termica

> Acestea sunt indispensabile asigurării serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură de către Thermonet, efectiv contându-se pe o compensare cu banii pe care autorităţile locale îi au de recuperat din masa credală constituită la fostul operator > Municipalitatea era cuprinsă într-un tabel al creanţelor cu 13,36 milioane de lei, circa 4 milioane de lei reprezentând gaj la E-on Gaz pentru gazele naturale furnizate Termica, o sumă 9,34 de milioane de lei fiind gaj la ACET, pentru consumul de apă din anii 2012-2013

Primăria Suceava se adresează Adunării Generale a Creditorilor de la fosta societate Termica, aflată în lichidare, cerând compensarea sumei de aproximativ 1,5 milioane de euro, pe care autorităţile municipale o au de recuperat la masa credală, cu valoarea magistralelor de transport de agent termic dintre Centrala Electrică şi de Termoficare (CET) şi Cazanele de Apă Fierbinte (CAF) din zona Ambro. A existat un contract de fidejusiune, în baza căruia am mai plătit 2 milioane de lei către ACET, la sfârşitul anului trecut, iar acum avem de recuperat la masa credală de la Termica 6,08 milioane de lei, reprezentând 9% din totalul creanţelor. O să ne adresăm celor de acolo ca, în contul acestei datorii, să fie de acord să ne vândă aceste conducte, pentru cele circa 1,5 milioane de euro pe care le avem la masa credală”, a spus ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Respectivele conducte au fost trecute în proprietatea fostului prestator al serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură în vederea garantării, printr-un contract de fidejusiune, a datoriilor pe care Termica le avea către ACET, pentru apa furnizată şi folosită în centrală, pentru asigurarea agentului termic. Societatea de termoficare nu a reuşit să-şi achite obligaţiile către operatorul unic regional de alimentare cu apă şi de canalizare ACET, acestea rămânând în sarcina autorităţilor municipale. Ba mai mult, Termica a dat faliment şi a intrat lichidare, iar după o licitaţie din toamna anului 2015, noul transportator, distribuitor şi furnizor a ajuns Thermonet, firmă care, pentru a prelua energia termică produsă în centrala pe biomasă a Bioenergy, este obligată să folosească conductele în dispută. „Sper să avem câştig de cauză în Consiliul Creditorilor. Voi merge personal să prezint lămuriri, pentru că este mai bine pentru toată lumea: pe de o parte cei de acolo să scape de o parte din datorii, iar Primăria să poată primi conductele în cauză, pe care să le pună la dispoziţia sistemului de transport”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Lichidatorul Termica a cerut pe conducte 40,41 de milioane de lei, în condiţiile în care, după 3 decenii de utilizare intensă, evaluatorii au constatat o depreciere de doar 7%

Autorităţile locale sucevene au prelungit, la finele lui septembrie 2017, contractul de închiriere, de la societatea comercială în lichidare Termica, a activelor necesare Thermonet în vederea asigurării funcţionării sistemului de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic. Este vorba despre o chirie lunară de 99.025 de lei, în Consiliul Local fiind supusă aprobării inclusiv predarea bunurilor în cauză către noul prestator al serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură, ca o condiţie obligatorie pentru obţinerea, de către Thermonet, a avizului de funcţionare de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Lista activelor închiriate cuprinde aproximativ 90 de utilaje, echipamente şi instalaţii de legătură între limita producătorului de energie termică Bioenergy şi CAF din zona Ambro, toate fiind utilizate de Thermonet, actualul prestator al serviciului. Prima hotărâre în acest sens a fost aprobată de Consiliul Local Suceava, în şedinţa extraordinară din ianuarie 2016. Estimarea chiriei a fost făcută de Romcontrol Bucureşti, însă Termica a pretins suma de 508.178 de lei. În mai 2017, lichidatorul Termica a cerut pe conductele, instalaţiile şi echipamentele în cauză 40,41 de milioane de lei, Consiliul Local aprobând 8,22 de milioane de lei. Aceasta în timp ce valoarea de intrare a bunurilor este de 43,17 de milioane de lei, noua valoare a evaluatorilor de la Termica relevând, după 3 decenii de utilizare, o depreciere de doar 7%.

În iulie 2017, Primăria municipiului Suceava s-a adresat Tribunalului Suceava, Secţia Civilă, pentru înscrierea în tabloul final al creditorilor societăţii comerciale falimentare Termica Suceava. Primarul Ion Lungu preciza, la acea dată, că deja municipalitatea era cuprinsă într-un tabel suplimentar al creanţelor Termica cu suma 13,36 milioane de lei, însă doar instanţa va hotărî dacă Primăria va figura şi în tabloul final. Astfel, circa 4 milioane de lei reprezenta suma pe care Primăria a constituit-o drept gaj la E-on Gaz, în condiţiile în care firma de termoficare nu-şi putea achita obligaţiile, iar încălzirea Sucevei era pusă sub semnul întrebării. Alte 9,34 de milioane de lei au fost gajaţi la societatea comercială ACET, pentru consumul de apă din anii 2012-2013, pe care, de asemenea, operatorul de servicii de alimentare cu apă caldă şi căldură nu-l putea onora.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: