Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, a cerut, în Parlament, ministrului Educaţiei, Valentin Popa, să explice situaţia acordării tichetelor de vacanţă personalului din învăţământ, atât în ceea ce priveşte cererile pe care acesta trebuie să le depună, dar şi în ceea ce priveşte impozitarea lor, în condiţiile în care fac parte din categoria veniturilor nesupuse impozitării.
„Potrivit prevederilor Legii-cadru nr.153/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din sistemul bugetar beneficiază de acordarea unor tichete de vacanţă în limita nominală a valorii de 1.450 de lei. Această măsură ar trebui să reprezinte un stimul important pentru turismul intern, din România, atâta vreme cât aceste tichete se pot utiliza exclusiv pe teritoriul naţional”, a spus Bălan în Camera Deputaţilor.
El adaugă că, chiar dacă cu o relativă întârziere, inspectoratele şcolare judeţene au demarat procedurile specifice pentru colectarea informaţiilor în vederea distribuirii tichetelor de vacanţă pentru anul 2018.
„Din păcate, ca orice demers de politică publică din ultimii ani, nici acesta nu a scăpat piedicilor birocratice şi problemelor de aplicare unitară la nivel naţional. De mai multe săptămâni, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora tichetele de vacanţă sunt distribuite către dascăli sub condiţionalitatea completării unor formulare tip/cereri, prin care titularii solicită expres acordarea sau «renunţarea» la un drept conferit de lege”, explică Bălan.
El subliniază că deşi prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal sunt extrem de clare – aceste venituri nu sunt supuse impozitului pe venit – mare parte dintre inspectoratele şcolare şi contabilii care întocmesc statele de plată nu cunosc dacă le supun sau nu impozitului pe venit.
Ioan Bălan îi spune că în calitate de deputat sucevean, care se adresează unui ministru sucevean al Educaţiei, cu speranţa ca turismul din judeţul Suceava să fie un beneficiar al turismului intern al românilor, îi cere acestuia să explice de ce este nevoie ca personalul din învăţământ să completeze cereri exprese pentru acordarea tichetelor de vacanţă, atâta vreme cât vorbim despre un drept conferit de lege, iar informaţiile despre cadrele didactice şi personalul auxiliar sunt, în totalitate, deţinute de inspectorate şi conducerile şcolilor.
El vrea să afle ce se întâmplă cu personalul din sistemul de învăţământ care, din considerente obiective, nu şi-a completat cererea pentru acordarea drepturilor de vacanţă? Pierde acest drept?
Parlamentarul sucevean solicită ministrului Valentin Popa să spună şi când va emite o circulară care să conţină clarificări privind regimul fiscal al drepturilor de vacanţă, care nu se supun impozitului pe venit, precum şi altor contribuţii sociale. (N.B.)



























Comentarii