Psihologul şcolii, Elena Mihaela Pavăl, împreună cu elevii şi cadrele didactice de la această instituţie de învăţământ, au demarat în anul şcolar 2017-2018 o serie de activităţi legate de violenţa în rândul adolescenţilor.
Astfel, parteneriatul educaţional devine o prioritate a strategiilor orientate către educarea elevilor, pentru cunoaşterea şi respectarea legislaţiei şi dezvoltarea sănătoasă a societăţii româneşti. Comunicarea, preocuparea pentru elevi, relaţiile şi comunitatea sunt patru concepte fundamentale pe care se bazează învăţământul românesc.
Acest parteneriat răspunde nevoii de a organiza activităţi care să urmărească îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, prin achiziţionarea de noutăţi, participarea activă la propria formare, dezvoltarea deprinderilor de a se descurca în medii diferite, să formeze şi să consolideze atitudini şi convingeri.
Scopul proiectului este constituirea unui grup partenerial care să promoveze valori comune ale ordinii şi siguranţei elevilor, atât în timpul cursurilor, cât şi în afara acestora, la nivelul partenerilor implicaţi – decidenţi, oameni ai şcolii, elevi, familiile elevilor şi cadre ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.
Sub îndrumarea coordonatorilor, psiholog Elena Mihaela Pavăl şi plt.adj. Costinel Dascălu, au fost efectuate activităţi cu elevii din clasele a IX-a pe tot parcursul anului.
Modelarea caracterului elevilor se poate realiza prin activităţi instructiv-educative, dar şi prin formarea unor deprinderi de viaţă sănătoasă care să ajute la dezvoltarea armonioasă a personalităţii.
„Şcoala şi familia sunt factori importanţi în educarea copiilor, sunt modele pe care tinerii noştri le copiază şi le transmit mai departe. Aceşti factori trebuie să se susţină reciproc prin activităţi comune care să contribuie la conturarea profilului unui om sănătos, capabil să se adapteze la societatea actuală” consideră psih. Elena Mihaela Pavăl.




























Comentarii