Spectacole, spectacole….

Contactul meu cu teatrul a avut loc cam pe la 6-7 ani. Nu la grădiniţă, că în sat nu era grădiniţă, ci în livada bunicului. Vara se adunau „la ţară” un cârd de neamuri de la Bucureşti, Sibiu şi de pe unde mai erau risipite la bunica – căci ea era cea pe capul căreia se adunau toate; bunicul era doar amfitrion. Nu ştiu, probabil se înţelegeau în prealabil, căci odată se umpleau curtea şi odăile caselor cu figuri dragi (cele mai multe…), un adevărat Babilon. La masă se intra în schimburi, noi copiii – schimbul doi. Am fi putut fi fugăriţi la părinţi, dar nu ne-ar fi trimis la ei nici în ruptul capului, nu puteam rata spectacolul oferit timp de două săptămâni de mai cuminţii sau mai zărghiţii oaspeţi.

Am venit cu ideea de a organiza pentru ei un spectacol de teatru în pomăt. Eu urma să pregătesc textul (nu-mi mai aduc aminte de niciuna din replicile pe care le-am adus în scenă. Totul era improvizaţie. În livadă am ridicat o scenă „învelită” în pături, cu cearşafuri în loc de cortină, în faţa căreia am cărat toate scaunele şi băncile din gospodărie.

Am bătut gongul, am tras cortina şi am început… N-au trecut decât câteva minute, căci ne-au copleşit albinele unui stup care tocmai s-a trezit să roiască. Ţipete de babe „de Bucureşti”, de copii înspăimântaţi; glume de moşnegi înţelepţi („Hai s-o ştergem de aici, că mâine suntem toţi cu boturile umflate…), un roi întărâtat de basmul, prosoapele şi batistele celor ce se apărau de gâze, ce mai, un megaspectacol. Autorul, regizorul şi actorul principal a sfârşit într-o cadă uriaşă, plină cu apă pusă la încălzit la soare pentru vremea zilei când apa era încă suficient de rece ca să ne răcorească de arşiţă… Şi nici măcar în cadă n-am avut linişte, pentru că a trebuit să mă înfofolesc şi să urc într-un păr subţiratic şi înalt ca să prind roiul…

Abia seara am plâns pe îndelete în braţele bunicului…

Durerea a revenit la spectacolul de sfârşit de liceu, în care eram şi eu distribuit într-o secvenţă din Caragiale. Doina, colega de bancă, era Zoe, iar eu Tipătescu. Am fost lamentabil, amintirea spectacolului ratat din livada bunicului, suprapusă peste ceea ce tocmai mi se întâmplase, pecetluindu-mi spaima de asemenea spectacole.

Am văzut ulterior sute de spectacole de teatru, întotdeauna însă cu spaima de o experienţă în care nu mi-am mai dorit niciodată să fiu distribuit.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: