Ioan Bălan, despre haosul creat de Liviu Dragnea în sănătate:

Salarii mărite, dar cu venituri scăzute, anularea de noi dotări în spitale, medicamente mai scumpe, criză de vaccinuri…

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a susţinut o declaraţie politică în Parlament, în care a atras atenţia asupra haosului din sistemul de sănătate.

„Nimeni nu şi-a putut imagina că, într-un termen atât de scurt, guvernele incompetente conduse de Liviu Dragnea, întotdeauna prin interpuşi, ar putea fi în stare să creeze un haos generalizat în sistemul de sănătate: creşterile de salarii sunt de fapt scăderi, spitalele au rămas cu aceleaşi dotări, medicamentele care ar fi trebuit să fie mai ieftine sunt de fapt mai scumpe, vaccinuri nu sunt, iar accesul la programe medicale absolut necesare pentru bolnavii de hepatită sau cancer se face după bunul plac al unor birocraţi. Vă rog să-mi permiteţi să punctez, pe scurt, fiecare dintre aceste acţiuni cinice ale Guvernului PSD – ALDE, care par să nu se mai termine” a spus Bălan.

Potrivit deputatului, din momentul în care s-au plătit primele salarii „majorate” în sistemul sanitar, s-a văzut cel mai bine dimensiunea uriaşă a ultimei înşelătorii a Guvernului PSD –ALDE.

„Aşadar, Liviu Dragnea a avut dreptate! Salariile din sănătate au crescut, dar veniturile au scăzut! Oare cine poate să spună că protestele personalului medical din toată ţara nu sunt pe deplin justificate, atâta vreme cât asistentele, biologii, kinetoterapeuţii şi personalul medical auxiliar au aşteptat salarii mai mari, iar în realitate au pierdut şi peste 1000 de lei net, în fiecare lună. Să ştiţi că cei mai mulţi dintre cei care lucrează în sănătate chiar au crezut că lefurilor lor vor creşte, iar unii dintre aceştia chiar au angajat cheltuieli, cu gândul că le vor acoperi din leafa mai mare. Ce vor face aceşti oameni? Cu ce au greşit ca să fie umiliţi?” a declarat Ioan Bălan.

El a subliniat că milioane de pensionari au crezut în promisiunea PSD – ALDE că vor „ieftini” medicamentele, mai ales pe cele mai frecvent utilizate de persoanele de vârsta a treia, dar că de la ieftinirea promisă s-a ajuns la scumpirea acestora sau chiar la dispariţia lor totală din vitrinele farmaciilor, iar acum pacienţii sunt obligaţi să cumpere produse relativ similare, cu preţuri duble sau triple.

„Despre spitale, ce să mai spun? Am întrebat-o recent pe doamna Pintea ce gând are cu cele trei spitale de la Iaşi, Cluj şi Craiova. Răspunsul a fost halucinant! Finanţarea europeană este aproape pierdută, iar PSD – ALDE are de gând să caute resursele pentru finanţare tot din buzunarele românilor. În privinţa vechilor spitale, acelea arată aproape toate la fel ca în anii ’90: fără dotări, fără modernizări, fără să ofere medicilor condiţiile minimale pentru a-şi face meseria. Ştim cu toţii că medicii au plecat din ţară nu numai din cauza lefurilor proaste, ci şi pentru că în România nu puteau să-şi facă meseria aşa cum trebuie. Mulţi dintre ei nu au mai suportat să-i privească neputincioşi în ochi pe pacienţii care se stingeau pe mesele de operaţii pentru că banii nu au mai ajuns şi pentru dotări” arată Bălan.

Deputatul liberal sucevean a mai declarat că dacă prin oraşele dezvoltate ale României unităţile medicale arată cât de cât omeneşte, iar unii dintre pacienţi, puţini la număr, se simt norocoşi că au parte de un act medical corespunzător, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în zonele mai puţin dezvoltate ale ţării, unde suplimentarea de fonduri pentru analize sau dotări în spitale nu ajunge aproape niciodată.

„Nu a trecut mai mult de o lună de când i-am semnalat ministrului Sănătăţii problemele majore pe care le are programul de tratament al bolnavilor de hepatită C, prin faptul că, din cei aproximativ 12000 de bolnavi, doar un sfert au acces la terapia fără interferon. Am primit un răspuns înşirat pe nu mai puţin de şase pagini, din care am înţeles că ministerul nici nu poate şi nici nu vrea să asigure accesul bolnavilor la această terapie inovativă. Ministerul a recunoscut că în sistemul sanitar românesc nu mai sunt nici medici care să monitorizeze acest tratament, centrele specializate sunt puţine, iar banii pentru acest program sunt insuficienţi. Ce aş putea să fac eu cu acest răspuns, atâta vreme cât regiunea de nord-est, pe care o reprezint în Parlament, este una dintre cele mai afectate de această cumplită boală? Doar să le spun cetăţenilor că Guvernul este incapabil să pună pacientul pe primul loc, că miniştrii sunt tot mai incompetenţi şi fără viziune pentru unul dintre cele mai importante domenii din România” a spus deputatul sucevean.

El adaugă că este trist faptul că ministrul Sorina Pintea, medic de profesie, nesocoteşte până şi apelurile colegilor săi din Asociaţia Europeană pentru Studiul ficatului, care solicită ministerului român să facă toate demersurile pentru a asigura imediat accesul tuturor pacienţilor care suferă de hepatită C, indiferent de gradul de fibroză, la terapia inovativă fără interferon.

„Doamna ministru nu poate să mai invoce că ministerul nu are bani! Bugetul sănătăţii a crescut de la un an la altul, mai precis de la 1,4 miliarde de euro în anul 2000, la peste 7,5 miliarde de euro în anul 2018! Este tot mai greu să spui cetăţeanului că nu sunt bani! Este şi mai complicat de explicat cum aceşti bani nu au ajuns în salariile personalului medical, nu au ajuns nici în dotări, nici în modernizări de spitale şi nici în sume suplimentare pentru medicina de familie. Vreau să cred că ministrului Pintea i se va face milă de miile de bolnavi de hepatită tip C şi va finanţa corespunzător atât programul de tratament pentru aceştia, dar şi celelalte programe, fie că vorbim despre cancer sau diabet, care afectează zeci de mii de pacienţi” a conchis Ioan Bălan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI