Un sportiv nu poate să aibă, din bani publici, salariul mai mare decât primarul

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, săptămâna trecută, că nu consideră moral ca, din bani publici, sportivi care fac parte din cluburi ce obţin finanţare şi de la Primăria Suceava să beneficieze de salarii mai mari decât cel al primarului.

El a spus în conferinţa săptămânală de presă că s-a aprobat în Consiliul Local alocarea sumei de 3 milioane de lei pentru sport şi că au apărut discuţii privind salariul ce poate fi justificat lunar din partea unui jucător.

Primarul a spus că propunerea iniţială pentru echipa de handbal a fost de trei salarii medii brute, care reprezentau 12.486 de lei, şi i s-a spus că e puţin şi astfel s-au pus cinci salarii, respectiv 20.810 lei/lună.

„Din bani publici nu poate un sportiv să aibă salariul mai mare decât primarul”, a spus Ion Lungu.

El a arătat că problema care se pune este de a fi finanţat din bani publici şi i s-a propus să nu se limiteze aceste salarii. „E o chestiune morală. Noi sprijinim sportul, dar niciun sportiv să nu aibă salariul mai mare decât primarul. Au fost ani când primarul avea 700 de euro pe lună şi cei de la handbal aveau 3000 de euro pe lună din bani publici. Nu este corect. Acum nu mai este cazul. Acum suntem cam la fel”, a spus Lungu.

El a arătat că la fotbal se pot deconta trei salarii medii brute pe economie, respectiv 12.486 de lei.

Primarul a mai declarat că salariul sportivului poate fi mai mare, dar că din bani publici se pot deconta doar sumele stabilite.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: