Lansare de carte

„Sub semnul pulsiunii. Eros şi Thanatos în literatură”

Două volume semnate de universitarul sucevean Călin Horia Bârleanu vor fi lansate marţi, 6 martie, de la ora 17, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava. Este vorba despre „Sub semnul pulsiunii. Eros şi Thanatos în literatură” (vol. I şi II), apărută la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

Alături de autor şi de cartea sa se vor afla: conf. univ. dr. Claudia Costin, psihoterapeut Alina Ciupercovici, artista Alexandra Aniţului, filologul Marius Panaite, studenta Cerasela Ciobanu.

Potrivit comunicatului care anunţă evenimentul, Călin Horia Bârleanu propune în cele două volume de analiză literară o ipoteză de origine psihanalitică – teoria pulsiunilor umane. „Sub semnul pulsiunii. Eros şi Thanatos” în literatură abordează şi câteva subiecte noi pentru spaţiul cultural sucevean, cum ar fi transferul şi contratransferul în literatură.

Autorul alege să aplice una dintre cele mai palpitante ipoteze ale psihanalizei pentru a uni spaţii culturale diferite, prin intermediul unor opere literare în care arhetipurile au dictat direcţii tematice similare, aşa cum reflexele psihicului au răspuns în faţa unor stimuli asemănători. „E ca şi cum am spune că, dincolo de cele două pulsiuni, ale vieţii şi ale morţii, identificate cu Eros şi Thanatos, omul nu poate exista, animat de nimic sau de o a treia pulsiune pasivă, care-l plasează în postura unei creaturi neimplicate, fără pasiuni sau instincte. În relaţie cu tipologiile umane şi psihologice propuse de marii scriitori ai literaturii universale, putem accepta existenţa celei dea treia pulsiuni, discutate de Friedrich Nietzsche, care se integrează marii categorii guvernate de Thanatos, adică pulsiunea puterii sau voinţa de putere” afirmă autorul în primul volum.

Lansarea celor două volume presupune, pentru public, un schimb de idei, dialog pe marginea vieţii pulsionale sau instinctuale, dar şi în vederea stabilirii măsurii în care, în artă, „urmele inconştientului sunt imposibil de ascuns”.

Călin Horia Bârleanu este lector univ. dr. la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării. A mai publicat şi „Mircea Cărtărescu. Universul motivelor obsedante”, Editura Universitas XXI, Iaşi, 2011, „Antropologie şi comunicare interculturală”, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2015 şi „Simboluri în literatură”, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2016. (D.L.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI