Judeţul Suceava, cel mai mare număr de candidaţi pentru obţinerea permisului auto după Bucureşti

> „Dacă nu aduceam proba practică în municipiul Suceava, decalajul cu proba teoretică ajungea la un an”, constată prefectul judeţului

 Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a dezvăluit, joi seara, în emisiunea Exclusiv 90 de minute, că dacă nu se modifica modul de examinare a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere se ajungea ca decalajul între proba teoretică şi proba practică să ajungă la 10-12 luni.

Ea a explicat că din luna iulie 2017 s-a introdus obligativitatea înregistrării probei practice.

„Nu am avut la dispoziţie şi tehnica necesară şi s-a găsit acea soluţie, de compromis, cu tabletele de la STS, care sunt total necorespunzătoare pentru această misiune. A crescut timpul necesar examinării unui candidat”, a spus prefectul.

Ea a menţionat că şi numărul de examinatori s-a redus după ce cinci angajaţi au ieşit la pensie în luna septembrie a anului trecut.

„La acea vreme aveam decalajul între proba teoretică şi proba practică pentru obţinerea permisului de conducere de şase luni de zile şi creştea exponenţial. Dacă nu începeam să facem programările pentru municipiul reşedinţă de judeţ ca unică locaţie pentru examinare am fi ajuns uşor la 10 până la 12 luni decalajul între proba teoretică şi proba practică. Îmi asum cele spuse. Creştea exponenţial. Era o situaţie anormală”, a declarat prefectul.

Mirela Adomnicăi a precizat că de la 1 februarie examinarea practică este organizată doar în municipiul reşedinţă de judeţ şi că în luna ianuarie s-a făcut excepţie pentru că erau deja făcute programări când a fost emis ordinul prefectului.

„Nu mă încăpăţânez pe această soluţie. A fost nevoie de această soluţie în acel moment de criză”, a declarat Adomnicăi.

Ea a arătat că situaţia se va putea schimba în condiţiile în care se va demonstra că nu a fost soluţia cea mai bună sau după ce se va realiza suplimentarea de personal pe care se bazează.

„În ceea ce priveşte examenele pentru obţinerea permiselor de conducere am făcut mai multe simulări. În opt luni, dacă rămâne cu examinarea practică numai pe municipiul Suceava, ajungem la un decalaj de două luni”, a explicat Adomnicăi, care a menţionat că se va mări cu 400 numărul de candidaţi examinaţi lunar faţă de formula cu cinci puncte de examinare practică.

Totodată, ea a spus că, în anul 2017, Suceava a fost pe locul doi la examinările teoretice în ţară după Capitală.

„Acest serviciu a gestionat peste 30.000 de dosare de candidaţi, cu o rată de promovabilitate de 55 la sută de la susţinerea probei teoretice”, a spus Adomnicăi.

Ea a mai spus că a încercat să fie reglementat şi acest aspect al probei teoretice unde sunt candidaţi care obţin un punctaj foarte mic, deşi vin din şcoală cu recomandare pentru testare.

„Nu este normal să te prezinţi de 11 -12 ori să încerci să dai proba teoretică. Acesta era un fenomen cu care ne confruntam. Este gestionată separat proba practică. Cei care promovează de la prima prezentare proba teoretică au şanse să obţină la un interval de timp mai scurt programarea pentru proba practică. Pentru că ceilalţi intră pe un alt regim de programări şi este mai mare decalajul în ceea ce-i priveşte”, a mai declarat Mirela Adomnicăi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: