Două transporturi ilegale de lemn depistate, ieri dimineaţa, în zona Frumosu

> Garda Forestieră Suceava: E o avertizare pentru cei care cred că pot transporta ilegal lemn la ore mici sau în zile de sărbătoare

Garda Forestieră Suceava a depistat, ieri dimineaţa, în zona Frumosu, două transporturi ilegale de lemn, fiind aplicate amenzi de 16.000 de lei, iar un autocamion a fost confiscat.

Inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, a anunţat că în cadrul unei serii de controale efectuate de Garda Forestieră Suceava împreună cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava – Serviciul de Ordine Publică, privind circulaţia materialului lemnos pe drumurile publice, s-au identificat abateri grave de la normele legale care trebuie să prevină punerea în circuitul economic a lemnului tăiat ilegal.

Potrivit acestuia, vineri, la ora 4.53, a fost depistat, pe un drum forestier din Vama un autocamion care transporta 50,12 mc de cherestea fără să deţină niciun act de însoţire a materialului lemnos.

Cel care transporta ilegal cheresteaua, un bărbat din comuna Frumosu, este administrator la o societate care prelucrează material lemnos.

Găşpărel menţionează că s-a confiscat întregul volum de cherestea transportat, respectiv 50.12 mc, cu o valoare estimată la peste 40.000 lei, în timp ce şoferului i s-a aplicat o amendă de 10.000 lei, iar poliţia a dispus confiscarea mijlocului de transport.

Tot ieri, la ora 6.22, a fost depistat, în aceeaşi zonă, un autocamion care transporta de la Moldoviţa către Valea Moldovei un volum mai mare cu cca 12 mc lemn lucru rotund decât cel înscris în documentele de însoţire.

Cantitatea de lemn transportată fără documente de însoţire a fost confiscată, iar firmei care a expediat lemnul i s-a aplicat o amendă de 6.000 lei.

Volumul de peste 60 mc de material lemnos confiscat a fost predat în custodie la depozitul din Dragoşa al Ocolului Silvic Vama din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, care a contribuit cu personal la măsurarea lemnului.

Inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Suceava a menţionat că urmează să fie efectuate verificări la operatorii economici implicaţi în aceste transporturi şi să fie identificate sursele lemnului tăiat ilegal.

„Rezultatele acestei acţiuni trebuie să fie o avertizare pentru cei care cred că pot transporta ilegal lemnul la adăpostul orelor mici sau al zilelor de sărbătoare” a subliniat Mihai Găşpărel.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI