Dosar penal, după ce a fugit de poliţişti

A încercat să fugă de oamenii legii şi nu i-a mers; iar acum s-a ales cu un dosar penal de toată frumuseţea. S-a întâmplat joi, în jurul orei 13, după cum se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava. În timp ce acţiona pe DN 2H, pe raza comunei Gălăneşti, un echipaj din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului condus de un localnic de 36 de ani. Acesta însă a refuzat să se conformeze şi a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea autovehiculului pe o distanţă de aproximativ 1,5 km. Până la urmă s-a reuşit blocarea maşinii fugarului şi imobilizarea acestuia. Demarând verificările, oamenii legii au constatat că datele din certificatul de înmatriculare prezentat de bărbat nu corespund cu datele autovehiculului, seria de şasiu înscrisă în certificat fiind diferită faţă de seria şasiului autovehiculului identificat în trafic. De asemenea, poliţiştii au stabilit că autoturismul nu este înmatriculat, numerele aplicate aparţinând unei alte maşini. Şi ca şi cum acestea nu erau de ajuns, şoferul împrăştia în jur arome bahice, aşa că a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Necazurile au continuat pentru fugar când a fost interogată şi baza de date, care a arătat că are permisul de conducere anulat încă din anul 2012 ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În cauză s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a şoferului. Acesta a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi pentru stabilirea unor măsuri privative.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI