„Diversitatea culturală, istoria şi povestea municipiului Rădăuţi sunt unice, iar farmecul urbei de altădată încă nu s-a pierdut”

Interviu cu LUCA CIUBOTARU, cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi

Sunteţi  unul dintre tinerii cu care Rădăuţiul se mândreşte. Deşi tânăr, aveţi multe realizări. Vorbiţi-ne despre parcursul dumneavoastră.

– Vă mulţumesc, sunt onorat. Am 26 de ani şi m-am născut la Rădăuţi, copilărind şi locuind în comuna Bilca până la vârsta de 14 ani. Am absolvit Şcoala Gimnazială „Iraclie Porumbescu” din Frătăuţii Noi, iar în anul 2010 am absolvit Colegiul Naţional „Euxodiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, ambele în calitate de şef de promoţie. Încurajat de profesori dedicaţi, numeroasele competiţii la limba română, matematică, informatică sau economie mi-au deschis noi orizonturi.

A urmat perioada facultăţii şi am ales Facultatea de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cea mai veche facultate de drept din ţară, deşi aveam la finalul clasei a XII-a două dosare aprobate pentru studii în Marea Britanie sau Danemarca în domeniul economiei. A fost o alegere care cu siguranţă mi-a definit parcursul ulterior, dar a fost una asumată, din dorinţa de a înţelege cât mai bine cum funcţionează societatea, de a înţelege regulile care ne guvernează şi mai ales care este rolul nostru, al cetăţenilor, ca membri responsabili ai cetăţii.  Am absolvit Facultatea de Drept în anul 2014, iar în paralel am urmat şi cursurile Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din pasiunea pe care o aveam încă din liceu pentru economie. În cei patru ani de facultate, am beneficiat de o bursă de studiu la Universitatea Paris 13, Sorbonne care mi-a schimbat perspectiva asupra sistemului de educaţie şi rolului pe care educaţia ar trebui să îl aibă într-o societate.

Tot în facultate am făcut mult voluntariat, fiind implicat în reprezentarea studenţilor, în conducerea organizaţiilor neguvernamentale de profil sau lansând iniţiative noi pentru o mai bună reprezentare a colegilor. În anul 2014, în urma câştigării unei competiţii naţionale a Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Tineretului şi Sportului am avut onoarea de a reprezenta pentru un an de zile generaţia tânără din România la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite cu sediul la New York. Au urmat trei deplasări la sediul organizaţiei şi zeci de activităţi cu şi pentru tineri, organizate în peste 15 oraşe din ţară. În anul 2015 m-am mutat în Bucureşti şi am absolvit cursurile Institutului Diplomatic Român, iar în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017 am fost cooptat în echipa Guvernului tehnocrat, în calitate de consilier al Ministrului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, un minister înfiinţat de la zero, cu o echipă restrânsă, dar dedicată. Activitatea principală a vizat aspecte precum creşterea transparenţei în administraţia publică, promovarea integrităţii în viaţa publică, creşterea gradului de participare a cetăţenilor la decizii şi informarea cât mai adecvată a lor. Această experienţă mi-a accentuat şi mai mult interesul pentru tot ceea ce înseamnă în sens larg bună guvernare, felul în care funcţionează statul prin instituţiile sale şi rolul societăţii civile. În prezent sunt consilier la Departamentul Reformă Instituţională şi Constituţională la Administraţia Prezidenţială.

– Care este omul  care  v-a marcat alegerile. Există? Ori opţiunile vă aparţin în totalitate?

 – Am căutat mereu modele în drumul meu, oameni care să mă inspire şi la care să privesc cu admiraţie. Primele modele sunt, bineînţeles, cele din familie. Tatăl meu este cel care m-a învăţat să analizez cu responsabilitate toate opţiunile şi să iau decizii asumate şi informate, îi păstrez şi astăzi amintirea vie. În anii ce au urmat după liceu, alegerile importante mi-au aparţinut, chiar dacă au fost mulţi factori şi multe argumente de luat în calcul. Cred că e foarte important ca înainte de a răspunde la întrebări precum „Unde vrem să ajungem?”, „Ce ne dorim pentru etapele următoare ale vieţii?”, întrebarea esenţială la care trebuie să găsim răspuns este „Cine suntem şi ce ne pasionează?”. Un respectat profesor al facultăţii de drept din Iaşi îmi spunea la un moment dat: „Chemarea există în fiecare dintre noi, dar suntem prea ancoraţi în freamătul de zi cu zi pentru a o auzi”. Exerciţiile de introspecţie ajută foarte mult. Doar în acest fel putem ca astăzi să devenim o versiune mai bună a noastră decât cea de ieri.  Îmi place să citesc cărţi despre oameni care şi-au lăsat amprenta asupra lumii şi au făcut din ea un loc mai bun. Am căutat să mă înconjor mereu de oameni de la care am ce să învăţ. În definitiv, noi suntem cei care ne alegem singuri prietenii, mediile sau sursele de informare.

Cu sprijinul unor parteneri locali, a tinerilor jurişti şi a deschiderii liceelor din zona municipiului Rădăuţi, peste 4000 de elevi de liceu au beneficiat de ore de educaţie juridică în ultimii doi ani, iar pentru 2018 sper ca acestei cifre să i se adauge încă un număr de 5000 de elevi din judeţul Suceava”

– Care sunt proiectele dumneavoastră?

– Seneca menţiona că „viaţa fără o ţintă este o rătăcire”. Nu trebuie să ne oprim din a stabili noi obiective atunci când cele pe care ni le-am propus au fost atinse. Proiectele mele de viitor sunt variate. Pe plan profesional, îmi doresc să aprofundez domeniul dreptului, să urmez cursurile unei şcoli doctorale în anii următori şi să devin de asemenea un practician cât mai bun.

În acelaşi timp, îmi doresc să dau ceva înapoi locurilor sau mediilor în care am fost format. Am promovat în ultimii doi ani educaţia juridică pentru tineri, pentru că generaţiile tinere de astăzi trebuie să îşi cunoscă măcar la nivel minimal drepturile şi obligaţiile de viitor cetăţeni responsabili. Cu sprijinul unor parteneri locali, a tinerilor jurişti şi a deschiderii liceelor din zona municipiului Rădăuţi, peste 4000 de elevi de liceu au beneficiat de ore de educaţie juridică în ultimii doi ani, iar pentru 2018 sper ca acestei cifre să i se adauge încă un număr de 5000 de elevi din judeţul Suceava. Anul trecut am promovat o iniţiativă de încurajare a lecturii în rândul elevilor de gimnaziu, un exerciţiu atât de important pentru vârsta dezvoltării lor, şi îmi doresc ca aceasta să continue şi în acest an. O carte citită la momentul potrivit poate schimba în bine viaţa unui tânăr.

Un al proiect recent, început din luna iunie 2017, este cel a grupului de iniţiativă „Rădăuţiul Civic”. Acesta promovează buna guvernare şi cetăţenia activă, arătând prin acţiunile sale că cetăţenii pot să iasă din pasivitate şi să facă ceva pentru binele comun, pentru localitatea lor. De la o simplă acţiune de ecologizare, la o acţiune de incluziune socială sau la activităţi care sprijină digitalizarea municipiului sau promovează transparenţa în administraţia publică, toate aceste  iniţiative au apărut pentru că atât eu, cât şi colegii dedicaţi din această echipă credem că este de datoria noastră, ca simpli cetăţeni, să dăm ceva înapoi oraşului în care ne-am născut, fără a aştepta nimic în schimb. Am fost şi vom rămâne un grup deschis tuturor ideilor care pot aduce un plus de valoare localităţii, ideilor constructive venite din partea oricărui cetăţean.

Cum vedeţi Rădăuţiul de mâine?

– Rădăuţiul de mâine depinde de oamenii de astăzi, de fiecare dintre noi. Mă întorc acasă de fiecare dată cu bucurie şi mă gândesc că, înainte de toate, trebuie să ne cunoaştem mai bine istoria, parcursul. Diversitatea culturală, istoria şi povestea municipiului Rădăuţi sunt unice, iar farmecul urbei de altădată încă nu s-a pierdut. Municipiul nostru are un imens potenţial turistic şi economic. Mi-aş dori ca Rădăuţiul de mâine să fie unul dezvoltat, cu cetăţeni activi interesaţi de deciziile publice, cu o economie cât mai performantă, un Rădăuţi tolerant în care oamenii convieţuiesc frumos, un Rădăuţi care pe lângă echitatea asigurată membrilor comunităţii sale asigură şi bunăstare.

Cu siguranţă că o dezbatere despre ce fel de societate ne dorim, ca apoi să ieşim din pasivitate pentru a tinde către acel model ideal, ar fi mai mult decât binevenită. Îi îndemn pe cei care cred într-un astfel de Rădăuţi de mâine să ia iniţiativa, să-şi exprime gândurile şi să găsească şi alţi prieteni care gândesc la fel. Închei spunând că oamenii sunt cei care sfinţesc locul, de aceea toate gândurile şi speranţele de mai sus sunt invitaţii la acţiune, nu gânduri pasive.

Consemnează MĂLINA ANIŢOAEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: