> În 24 de ore, hoţii „tocaseră” deja două treimi din banii furaţi
Un bărbat de 36 de ani, din oraşul Siret, a sunat miercuri la poliţie reclamând că l-au călcat hoţii.
Cercetând sesizarea, poliţiştii au stabilit că, profitând de lipsa unui sistem de alarmare sau siguranţă şi de faptul că proprietarii erau plecaţi din localitate în zilele de 26 şi 27 decembrie, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă şi au furat bani, prejudiciul fiind de circa 12.000 lei.
Vestea bună a fost că poliţiştii au identificat foarte repede autorii faptei, fiind vorba de un bărbat de 38 de ani, un tânăr de 21 de ani şi un minor de 14 ani, toţi din oraşul Siret, pe care i-au reţinut pentru cercetări.
Vestea proastă a fost că, după 24 de ore, hoţii mai aveau la ei mai puţin de o treime din banii furaţi, suma recuperată şi restituită păgubiţilor fiind de 3.600 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, ce va fi soluţionat procedural, au comunicat poliţiştii.
























Comentarii