Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava, Asociaţia „Alecs Group” Suceava şi Fundaţia Filantropică Medical Creştină „Christiana”, în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, împreună cu colectivul de cadre didactice, alături de elevii unităţilor şcolare „Miron Costin” din Suceava şi „Mihai Halunga” din Hânţeşti, a organizat vineri, 22 decembrie a.c., acţiunea caritabilă „Daruri pentru toţi copiii”. Aceasta s-a desfăşurat la trei unităţi de asistenţă socială: Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni şi Gura Humorului şi la Centrul de Plasament de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca.
Potrivit organizatorilor, în deschiderea acţiunilor elevii Şcolii Gimnaziale „Mihai Halunga” din Hânteşti, coordonaţi de prof. Mihai Greciuc, au încântat sufletele copiilor cu o scenetă de teatru religios, „Trebuie că-i o minune”, închinată naşterii Domnului Iisus Hristos, apoi elevii Şcolii „Miron Costin”, coordonaţi de înv. Ana Ştefură, au oferit un scurt moment de colinde şi dans.
Darurile de la Moş Crăciun au fost oferite din partea sponsorilor: Alka Trading Bucureşti, SC Rocast Nord Suceava, Fundaţia Filantropică Creştin Medical „Christiana”, SC Simba Invest SRL din Bacău, SC Trust Orizont Suceava, SC Killer din Horodnic de Jos, SC Clevit SRL, doamnele Lucia Croitoru şi Liliana Popovici au oferit dulciuri pentru toţi participanţii, produse de igienă şi de întreţinere a centrelor de copii; elevii şi cadrele de la şcoala „Miron Costin” Suceava au oferit rechizite şcolare în valoare de peste 1200 lei.
























Comentarii