Dacă moartea poate fi o poveste frumoasă, atunci călătorirea către Ceruri de dinainte de Crăciun a vrednicului şi bunului nostru prieten Dumitru Covalciuc de la Cernăuţi a avut în ea ceva profund semnificativ: i-a venit rău la Cernăuţi, este anunţată Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, consulul nostru general la Cernăuţi, care se grăbeşte să încheie o manifestare la care se afla pentru a lua legătura cu autorităţile de la Suceava – prefectul judeţului, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean. În urma demersurilor acestora, fiind vorba şi de un cetăţean străin, bolnavul este preluat de la Vama Siret la ora 20,04, fiind adus în UPU Suceava cu diagnosticul urgenţă chirurgicală cardiacă majoră. Medicul cardiolog face bolnavului o ecocardiografie care confirmă diagnosticul şi decide, la ora 21,54, trimiterea lui la Iaşi. (Datele ne-au fost oferite de dr.Mihai Ardeleanu, purtătorul de cuvânt al spitalului judeţean). Acolo moare. Moare în ţara pe care a iubit-o cu disperare înstrăinatul din Oprişenii fostului judeţ Rădăuţi, ţara pe care a „călcat-o” ori de câte ori a avut ocazia pentru a recupera o câtime măcar din ceea ce înstrăinata, la rândul ei, bucată de Bucovină în care s-a născut şi a trăit nu i-a putut dărui: aerul pur al românimii.
Pe 2 ianuarie ar fi împlinit 71 de ani. Face parte din generaţia noastră de ziarişti, fie ei de la Suceava sau de la ziarul românesc din Cernăuţi – „Zorile Bucovinei”. Acolo ne-am şi cunoscut, în 1983, când, împreună cu Doina Cernica, răspundeam din partea ziarului „Zori noi” invitaţiei colegilor cernăuţeni de a le vizita redacţia. Am rămas prieteni, numeroasele revederi, mai ales de după 1989, fie de la Cernăuţi, fie de aici, întărind de fiecare dată promisiunea de a ne sprijini reciproc în a nu slăbi legăturile între oameni, între noi ca ziarişti şi ca purtători de cultură, între oamenii care fac instituţiile să funcţioneze şi să-şi îndeplinească menirea.
A scris mult şi mai ales de la izvoare. De la izvoare istorice care atestă nestrămutat că eram aici când au venit, pe furiş sau cu gloata, năvălitorii; de la cele folclorice, care au lărmuit de fiecare dată în româneşte şi la naşterea, şi la stingerea şi apoi învierea lui Iisus. Murmură şi astăzi din volumele sale colindele şi urăturile pe care le-a cules şi lăsat posterităţii.
Era un bărbat impetuos şi incomod. În disputele în care considera că are dreptate nu da niciun pas înapoi. Asta nu înseamnă că învăţase doar monologul; dialogul trebuia însă să se întâmple cu argumente, astfel ca sferturile sau jumătăţile de adevăr să nu înlocuiască adevărul întreg. Era mereu solicitat să întocmească monografii ale unor aşezări nord-bucovinene, inclusiv autorităţile oneste mizând pe garanţiile de corectitudine în culegerea informaţiei istorice de către colegul nostru. I-ar mai fi trebuit mulţi ani să scrie despre tot ce i s-a cerut să scrie, despre ce şi-a pus în cap să scrie.
Moare astfel încă unul din pleiada de ziarişti pe care „Zorile Bucovinei” i-a dat Cernăuţiului şi care au servit şi servesc în continuare, cei ce au mai rămas, cauza românilor băştinaşi în partea de Bucovină încă o dată răpită.
Comentarii