Holzindustrie Schweighofer:

Angajaţii companiei vor avea acelaşi venit net şi după transferul contribuţiilor sociale de la 1 ianuarie 2018

În contextul modificărilor legislative prin care contribuţiile sociale ale angajatorului sunt transferate la angajat, începând cu 1 ianuarie 2018, Holzindustrie Schweighofer informează că veniturile nete ale angajaţilor nu vor fi afectate de această măsură.

Decizia companiei este de a menţine acelaşi nivel salarial net şi după intrarea în vigoare a modificărilor Codului fiscal şi a fost luată după consultarea cu sindicatul şi reprezentanţii angajaţilor.

„Angajaţii noştri sunt printre cei mai buni din industrie şi cea mai importantă resursă a companiei, de aceea ne preocupăm să le asigurăm un nivel al veniturilor nu doar corespunzător, dar şi stabil şi predictibil, pentru a se putea concentra pe dezvoltarea performanţelor excelente pe care la ating în mod constant. Totodată, decizia este modul nostru de a le mulţumi pentru eforturile depuse de-a lungul anului care se încheie şi o transmitem împreună cu urările noastre de bine pentru anul viitor” a declarat Dan Bănacu, director general Holzindustrie Schweighofer.

În cele cinci fabrici de prelucrare a lemnului din România, Holzindustrie Schweighofer are aproximativ 3.000 de angajaţi. Printre beneficiile oferite de companie se numără asigurări private de sănătate gratuite, controale medicale periodice, transport gratuit la fabrici şi condiţii moderne de lucru. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI