Veniturile bugetului judeţean contrazic previziunile alarmiste de la începutul lui 2017

>Sumele defalcate din TVA au fost încasate 100%, intrările proprii sunt cu 21,66% mai mari, iar după rectificare veniturile au fost completate cu sumele destinate asistenţei sociale >Cheltuielile de dezvoltare au un nivel scăzut din cauza întârzierilor în procesul de achiziţie, unele dintre obiective aflându-se în execuţie, livrare, recepţie ori punere în funcţiune 

Veniturile bugetului au fost realizate în proporţie 96,66% faţă de prevederile pe anul 2017, se arată în raportul la proiectul de hotărâre de Consiliu Judeţean privind aprobarea execuţiei bugetelor judeţului Suceava. Astfel, printre altele, la data de 11 decembrie, veniturile proprii sunt cu 21,66% mai mari decât cele din programul anual, ca urmarea a utilizării excedentului din 2016, în timp ce sumele defalcate din TVA au fost încasate 100%. Subvenţiile de la bugetul de stat au fost realizate la nivelul de 79,38%, cu menţiunea că, ulterior întocmirii execuţiei, de la Guvern nu fuseseră primite sumele pentru achitarea drepturilor persoanelor cu handicap şi finanţarea aparaturii medicale şi a cheltuielilor capitale din sănătate. De asemenea, cheltuielile aferente Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor nu fost făcute la nivelul prognozat, drept pentru care nu s-au încasat sumele cuvenite de la bugetul de stat.

Finanţările pentru Planul de amenajare teritorială a judeţului şi proiectarea curţii interioare a Palatului Administrativ vor fi prinse în bugetul anului 2018

Conform proiectului de hotărâre de Consiliul Judeţean privind aprobarea execuţiei bugetelor judeţului Suceava, cheltuielile au un nivel de 79,32% din prevederile bugetare anuale. Pe partea de funcţionare,  execuţia era, la 11 decembrie 2017, de 87,39%, iar aceasta deoarece, la momentul respectiv, nu erau plătite salariile aferente lunii noiembrie; drepturile sociale ale persoanelor asistate; ratele şi dobânzile la credite; produsele lactate şi de panificaţie din programul guvernamental pentru şcoli etc. În ceea ce priveşte partea de dezvoltare, la începutul celei de a doua decade a lui decembrie 2017, execuţia era de doar 29,85%, nivelul scăzut fiind cauzat de întârzierile apărute în procesul de achiziţie  atât în bugetul judeţean, cât şi în bugetele unităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii. Potrivit raportului citat, unele dintre obiectivele de investiţii se află în procedură de achiziţie, altele în curs de execuţie, respectiv de livrare sau de recepţie ori punere în funcţiune. Totodată, există şi cheltuieli de natura investiţiilor care nu se mai fac în 2017, cum ar fi Planul de amenajare teritorială a judeţului Suceava şi proiectarea pentru amenajarea curţii interioare a Palatului Administrativ, finanţări care vor fi prinse în bugetul anului 2018.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI