Preşedintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, vicepreşedinte al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, a anunţat, ieri, că ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a revocat ordinul emis de prefectul de Suceava prin care proba practică a examenului auto se susţine doar în municipiul Suceava.
Băişanu a declarat pentru News Bucovina că a purtat, marţi seara, discuţii cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, privind măsura luată de prefectul de Suceava, măsură care afectează mii de candidaţi care susţin examenul auto.
Deputatul a spus că ministrul Afacerilor Interne a fost de acord cu argumentaţia pe care el i-a prezentat-o şi că a decis revocarea acestui ordin de prefect.
Băişanu a subliniat că mulţumeşte ministrului Afacerilor Interne pentru deschiderea de care a dat dovadă şi de modul în care a soluţionat această problemă.
Liderul ALDE Suceava a cerut, la începutul lunii noiembrie, ministrului de Interne, Carmen Dan, să anuleze ordinul prefectului de Suceava, Mirela Adomnicăi, prin care proba practică a examenului pentru permisul de conducere urma să se susţină doar în municipiul Suceava, el arătând că în anul 2008, când era prefect, s-a încercat o asemenea abordare pe care a respins-o cu argumente.
Băişanu a explicat atunci că măsura care ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018 prin ordinul prefectului de Suceava îi va afecta pe toţi cei implicaţi, de la cursanţi la şcolile de şoferi, dar va avea repercusiuni şi în traficul din municipiul Suceava.
El a adăugat că instructorii de la şcolile de şoferi din Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi şi Vatra Dornei îşi vor pierde cursanţii pentru că vor trebui să fie mai tot timpul pe drumuri şi nu vor mai avea timp să susţină şi orele de instruire.
Mai mult, el consideră că această mutare va determina costuri suplimentare pentru cei care nu sunt din municipiul Suceava şi vor să obţină permisul de conducere, dar şi că vor trebui să aloce mai mult timp pentru aceeaşi activitate.
„Când am fost prefect mi s-a cerut şi mie acelaşi lucru, dar am refuzat” a spus Băişanu, precizând că nu trebuie să revenim la centralism, ci că descentralizarea trebuie să continue.
























Comentarii