Colinde şi obiceiuri de iarnă cu gâgâlicile de la Grădiniţa “Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Vin ca râsul de fericire, acela din tot sufletul, neumbrit de vreo grijă, şi lasă în urmă numai senin şi o stare de bine imposibil de descris. Sunt micii colindători de la Grădiniţa „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, care de mai bine de zece ani aduc în redacţia noastră binecuvântata veste a Naşterii Domnului şi a bucuriei sărbătorilor de iarnă.

Ieri, gâgâlicile întotdeauna aşteptate cu drag, împreună cu coordonatoarea lor Maria Doncean şi educatoarea Oana Titianu, ne-au călcat din nou pragul. Îmbrăcaţi în costume populare, 15-16 păpuşi vii, perfecte, copiii au colindat, apoi au „pus” de un minispectacol cu obiceiuri de Anul Nou. Căluşari, căpriţe, „ursuleţul de la Bacău” însoţit de „doctorul Costică”, micuţii băieţei le-au interpretat pe rând, au dansat şi strigat în ritmuri sacadate, cu ochii spre educatoarele lor gata să intervină dacă mişcările nu ieşeau cum trebuie. Impresionantă a fost recuzita copiilor, atât căiuţii, cât şi căpriţele, frumos ornate, fiind realizate de educatoare, la grădiniţă.

 Spre final au intrat din nou în scenă şi fetiţele, alte păpuşele drăgălaşe, cu broboade roşii, şi, împreună, grupul de copii de la Grădiniţa „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a sorcovit ziariştii de la „Crai nou”, urându-le „La mulţi ani” şi „Sărbători fericite”. Drăguţi, politicoşi, cu mult bun-simţ, copiii au acceptat de la gazde o prăjitură, puţin suc, un fruct şi au plecat cum au venit. Ca o lumină…

(Foto: LUANA POPA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: