Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava atrage atenţia asupra condiţiilor în care articolele pirotehnice pot fi introduse pe piaţă.
Conform ISU, în primul rând, producătorii trebuie să ofere pieţei produse care respectă cerinţele esenţiale de securitate, iar, pe de altă parte, importatorul articolelor pirotehnice este obligat să asigure conformitatea produselor pirotehnice, în caz contrar făcându-se responsabil în faţa autorităţilor. În ceea ce îi priveşte pe distribuitori, aceştia trebuie să verifice, în special, faptul că articolele pirotehnice poartă marcajele de conformitate impuse şi că este însoţit de documentele de certificare. Respectivele articole vor purta marcajul CE şi vor respecta obligaţiile referitoare la evaluarea conformităţii. Potrivit ISU Suceava, în cazul în care un articol pirotehnic poartă marcajul CE în mod nejustificat, Inspecţia Muncii va dispune măsurile corespunzătoare, potrivit legii, împotriva persoanelor care au aplicat marcajul, informând, în acest sens, în scris, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale asupra deciziilor luate. În cazul în care consideră măsura drept una întemeiată, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale anunţă Comisia Europeană şi celelalte state membre cu privire la aceasta.
„Introducerea pe piaţă a articolelor pirotehnice care îndeplinesc toate cerinţele nu poate fi interzisă, restricţionată sau împiedicată” face cunoscut ISU Suceava, avertizând că, din motive de ordine, securitate, siguranţă publică, cât şi pentru protecţia mediului, sunt interzise deţinerea, utilizarea, dar şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.
























Comentarii