Preotul paroh. dr. Mihai Iulian Florea a invitat sucevenii miercuri, 13 decembrie, la un concert de colinde – „Noapte de Crăciun” – ce a avut loc la Biserica „Sf.Dumitru” din Suceava, eveniment organizat de Parohia „Sfântul Dumitru”, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava şi cu Asociaţia Cultural-Educativă „Arcanul – USV”.
A cântat Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” din Constanţa (ce se află, din anul 2004, sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului), grup coral deţinător de numeroase medalii şi premii obţinute la festivaluri naţionale şi internaţionale, dirijat de arhid. asist. univ. dr. Iulian Dumitru.
M-am aflat, alături de o numeroasă asistenţă, într-o biserică plină de credincioşi, fapt ce nu a făcut decât să amplifice emoţiile şi bucuria de a-i vedea şi asculta în momente în care marea sărbătoare a Naşterii Domnului se apropie şi pentru care sufletul, alături de post şi rugăciune, se pregăteşte. Închizând ochii, îţi puteai închipui cu uşurinţă că te afli într-o sală de operă, unde cântă artişti demni de scene renumite, ce i-au emoţionat profund pe cei prezenţi.
Au fost colinde minunate şi corişti talentaţi, cu voci de aur, şi solişti pe care ţin să îi pomenesc cu admiraţie: arhid. Mihai Urzicană, arhid. Ionuţ Boancheş, arhid. Florian Popa, arhid. Doru Pantazi şi arhid. Bartolomeu Trofin, răsplătiţi cu binemeritate şi îndelungi aplauze.
A fost o seară în armonie deplină: de la gazdele atente ca toţi cei prezenţi să-şi găsească locuri pe scaune, la cea din sufletele celor prezenţi, ce şi-au mai şters câte-o lacrimă la auzul „Colindului celui fără de ţară” sau a celorlalte colinde minunate – „Colindul ninsorilor”, „Sus la Răsăritu”, „Ce bucurie ar fi” , unele acompaniate la pian de Valentin Vădănoiu.
A fost dragoste creştinească transmisă de preotul Mihai Iulian Florea, care a făcut un călduros apel celor prezenţi pentru a sprijini campania „Dăruind, vei dobândi” . „Să căutăm să fim oameni buni”, a spus, mulţumind celor care au contribuit la construcţia unei case care să adăpostească şase copii din comuna Stulpicani – prezenţi la concert, părăsiţi de mamă, singuri pe lume, fără tată şi bunici şi care, cu ajutorul oamenilor cu suflet cald, au speranţă că viaţa lor va deveni mai bună.
A fost „o seară a bucuriei”, cum a afirmat părintele Mihai Iulian Florea, care s-a adresat credincioşilor cu un îndemn: „Să păstrăm uşa sufletului nostru deschisă, să păstrăm uşa caselor noastre deschisă, să nu uităm niciodată această tradiţie străbună, colindatul, şi să-i primim pe colindători”.



























Comentarii