Accident cu două victime pornit de la o căruţă aflată pe DN 2H

> Şi şoferul a fost vinovat, deoarece se angajase într-o depăşire pe linie continuă

 Un accident rutier de pe urma căruia au rezultat doi răniţi a fost înregistrat luni, pe DN 2H. Potrivit cercetărilor efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului, incidentul a avut loc în jurul orei 17. În timp ce conducea un autoturism din direcţia Putna spre localitatea Bivolărie, un şofer de 21 de ani, din comuna Putna, a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară a unui atelaj hipo, pe un sector de drum cu marcaj longitudinal continuu şi indicator cu semnificaţia „Depăşirea interzisă”. Decizia şoferului a condus l-a acroşarea unei autoutilitare conduse regulamentar din sens opus de un bărbat de 51 de ani, din judeţul Iaşi. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unei femei de 48 de ani, din comuna Putna, pasageră în autoturism. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural; dar căruţaşul a scăpat fără nicio sancţiune, chiar dacă se afla cu faetonul pe un drum naţional, fapt interzis de legislaţie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI