Lupte greco-romane, Cupa României

Trei sportivi de la CSM Suceava, printre medaliaţi

Noua sală de sport din comuna Putna a găzduit, în perioada 8-10 decembrie, întrecerile Cupei României de lupte greco-romane şi lupte libere – masculin şi feminin.

Organizată de Federaţia Română de Lupte, competiţia se adresează juniorilor I şi a adunat în nordul Moldovei peste 200 de sportivi. Competiţia de lupte de la Putna a fost a doua organizată în această toamnă în judeţul Suceava, după Campionatul Naţional pe echipe – juniori I ce a avut loc la Rădăuţi.

Trei dintre sportivii pregătiţi la CSM Suceava de antrenorii Valerică Gherasim, Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotariu au reuşit să urce pe podiumul de premiere la prestigiosul concurs organizat la Putna. Teodor Chira, deşi încă junior II, a reuşit să cucerească medalia de argint la categoria juniori în limitele categoriei 96 de kilograme. Medalii de bronz şi-au trecut în palmares Adrian Agache şi Ion Marian la categoriile, 74, respectiv 96 de kilograme.

De menţionat faptul că Adrian Agache, elev al Liceului cu Program Sportiv din Suceava, va reprezenta România la Cupa Mondială care va avea loc în Iran, chiar dacă este încă junior, el concurând la seniori.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI